Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telegrafice

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 17 ianuarie 2002 · · · ·

Greva foamei in apartament

Sapte persoane din orasul Vulcan spun ca se afla, de sase zile, in greva foamei intr-un apartament. Cei sapte au declarat ca nu au bani sa-si cumpere mincare, nu au nici locuri de munca si cer ajutoare financiare si alimentare, precum si anularea datoriilor pe care le au la intretinere. Ei ameninta ca, daca nu vor fi sprijiniti cit mai curind, isi vor da foc. (M.M.)

Viceprimarul Pisoi, contra ciinilor

Viceprimarul municipiului Drobeta Turnu-Severin, Ilie Pisoi, a avut ieri o intilnire, la Timisoara, cu reprezentantii unei firme specializate in maidanezi, informeaza RomNET. Saptamina viitoare, reprezentantul firmei timisorene se va deplasa la Turnu-Severin pentru a prezenta ofertele si a se stabili cea mai buna metoda de reducere a numarului ciinilor vagabonzi de pe raza municipiului. In acest moment, in Drobeta Turnu-Severin exista aproximativ 3.000 de ciini fara stapin, apreciaza viceprimarul Ilie Pisoi. (RomNET)

Moldovean cu aur in chiloti

Un autocar al unei firme din Suceava, SC Ramluc, plin cu turisti care mergeau in Turcia, a fost controlat de vamesii romani de la Punctul de Frontiera Vama Veche. Unul dintre pasageri, Louis Dumitru Logigan (34 de ani), din Botosani, era cel mai agitat dintre totii calatorii si, evident, tocmai el a fost ales de vamesi si de politistii de frontiera pentru un control corporal. Moldoveanul a fost dezbracat si, surpriza: pe corp avea lipite, cu banda adeziva, citeva pliculete in care erau bijuterii din aur. Unul dintre plicuri a fost gasit in chiloti. In total, s-a constatat ca moldoveanul voia sa scoata din tara 1,105 kg de aur in bijuterii si aur dentar, in valoare de 350 milioane lei. (M.P.)

A inghitit cuie

Tanta Harlez (17 ani), din Motoseni, judetul Bacau, a fost operata de urgenta, dupa ce a inghitit cinci cuie. Ea a vrut, astfel, sa se razbune pe s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 33 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°