...este una din ţările despre care am impresia că ştiu tot. Bineînţeles, e doar o impresie, alimentată nu de vreun contact nemijlocit, ci doar de lecturi, filme şi diverse mărturii de gradul doi. Dornic să nu-mi contaminez visurile, am refuzat în permanenţă să citesc monografii, istorii sau ghiduri de călătorie. De cîte ori am ajuns, în lecturile mele "serioase", în vecinătatea acestei ţări, am sărit rapid peste paginile despre Peron, Evita şi altele similare. Este drept că n-am reuşit să evit cu totul cîteva episoade. Un exemplu - războiul Malvinelor (adică al insulelor Falkland), de care n-aş fi putut face nicicum abstracţie în Anglia. Conflictul din 1982 nu numai că îi adusese din nou pe britanici în postura de învingători, dar reuşise să coaguleze o unitate naţională care păruse iremediabil distrusă după anii de guvernare laburistă. Doamna Thatcher a reuşit acest lucru nu numai prin rigoarea acţiunilor purtate la Goose Green de trupele de desant mînjite în culorile războiului, ci şi printr-un gest uşor riscat - a convertit celebrul transatlantic QE II, Queen Elizabeth II, în cel mai mare (deşi nu foarte rapid) transportor de trupe din lume. Un deceniu mai tîrziu, emoţia colectivă britanică, animată de acest minor (în fond) conflict, era încă vie. Interesant, însă, nu regăseam aici clişee belicoase, vreo adversitate naţionalistă sau etnică, ci doar un fel de conştiinţă tehnică. Era o treabă care trebuia făcută şi ea a fost făcută. Punct. Argentina mai era şi sediul îndepărtat al cîtorva isprăvi din istoria (prea puţin cunoscută şi mult îndrăgită de mine a) războiului rece. La sfîrşitul anilor '50, acolo şi-a schimbat identitatea Eli Cohen, unul din cei mai eficienţi spioni ai Mossadului (spînzurat în public de sirieni, care fuseseră infiltraţi pînă la cel mai înalt nivel). Argentinian a fost şi Che Guevara, bărbosul cu basca, un troţkist ale cărui atrocităţ