La zece ani de la căderea Uniunii Sovietice, o instituţie simbol a blocului capitalist încearcă să explice în termeni generali ce s-a întîmplat de atunci. Banca Mondială, despre această instituţie este vorba, publică un masiv studiu intitulat: "Tranziţia: primii zece ani - Analize şi lecţii din estul Europei". Titlul conţine parcă o ironie amară: primii zece, mai urmează alţi mulţi ani, se poate subînţelege. Lucrarea caută explicaţii pentru rămînerea în urmă a unora, pentru desprinderea cîtorva şi pentru blocarea altora. Este genul de carte care pune în grafice şi aşează într-o structură logică ceea ce aveai impresia că ştii, cuprinde genul de demonstraţii pe care le citeşti şi îţi dai cu palma peste frunte: era logic, de ce nu mi-am dat seama. Din cele 150 de pagini, deloc greu de citit, dar nu uşor de digerat, m-am oprit asupra unei demonstraţii: cîştigători şi pierzători ai reformei. Aşa cum este definită reforma în document ea se reduce la generalizarea capitalismului prin eliminarea din economie a distorsiunilor pieţei şi la impunerea disciplinei cerute de noile reguli. Actorii tranziţiei economice sînt trei: muncitorii din sectorul de stat, apoi "noii-intraţi", foşti muncitori sau alţi oameni cu abilităţi de a-şi crea afaceri şi, în sfîrşit, oligarhii şi "insider"-ii, oamenii care în comunism conduceau sistemul şi acaparau resursele, dar care acum trasformă dominaţia de facto în dominaţie de jure. Reducînd gradele de reformă la trei, se demonstrează că interesele acestor actori nu se prea întîlnesc. Singurul loc în care două categorii cîştigă şi se pot alia contra celeilalte este şi punctul în care multe tranziţii s-au împotmolit. Muncitorii de la stat pierd indiferent de gradul de reformare, curba care reprezintă cîştigurile lor nu este decît o linie ce coboară încet din punctul R0 (lipsa de reformă), trecînd prin R1 (reformă selectivă, cu liberalizare