interviu cu regizoarea Ada LUPU Mai demult, la Centrul Pompidou, am văzut o pictură de Agam. Frontal, combinaţia de culori atrăgea, prin ceva halucinogen, fără să îţi dai seama prea bine de ce. Dacă priveai însă din lateral, vedeai siluete de oameni, prinse în frînturi de imagini de viaţă. Am asemănat teatrul cu acea lucrare. Fascinant din sală, omenesc din culise.

Într-o ţară atinsă de boala invidiei, cum reuşeşte lumea teatrului să îşi menţină imunitatea? Invidia afectează scena în aceeaşi măsură în care afectează totul în ţara asta. Şi oriunde pe lume. Pot să văd pe cineva, să văd un alt regizor care a luat un premiu şi să zic "fantastic", sau să zic "de ce el şi nu eu?". Dar cred că singura şansă pentru ca lucrurile să funcţioneze vreodată, în ţară, în profesia asta, ca de altfel în orice altă profesie, este de a-l admira pe cel de lîngă noi. Cum ar fi să ne admirăm? Cum ar fi să-mi placă de tine? E simplu să te distrug. Tuturor ne e foarte simplu să distrugem. În două secunde putem desfiinţa pe cel de lîngă noi. Dar nu asta contează. Contează ca într-un context să găsim partea bună pentru ca lucrurile să funcţioneze mai departe. Contează ca individul să înţeleagă că fără cei din jur nu poate supravieţui. Nu se poate construi pe ruine. Întrebarea este despre invidie. Răspunsul ar fi "hai să ne admirăm". Cum acţionează invidia? Invidia atacă. Din totdeauna, peste tot în lume, nu numai la noi, oriunde. Crezi că la Hollywood e altfel? ...Îţi dai seama... ăia mor la Oscaruri... turbează cu zîmbetul pe buze, în timp ce îl felicită pe laureat. Dar totul se petrece la alt nivel. Acolo este o miză enormă, pentru că în spate sînt milioane de dolari. La noi, din păcate, invidia se bazează pe absenţa banilor. Invidia intervine cînd există mai mult talent decît şanse. Există invidia între generaţii? ...Generaţii e un cuvînt prost. Nu cred în generaţii, eu nici n