Am rasfoit cu mai multa atentie decit pina acum paginile revistei Convorbiri literare, pentru ca de la numarul 1 din 2002 si-a schimbat formatul, prezentarea grafica si ma asteptam sa gasesc si o schimbare de continut, mai bine zis de conceptie. Din pacate, nu s-a schimbat nimic: revista Convorbiri literare etaleaza aceeasi mediocritate stufoasa in care se complace de citiva ani. Pentru un exercitiu de exigenta, recomand colegial reducerea numarului de pagini la jumatate sau chiar la o treime, pentru a ramine partea rezervata colaboratorilor cu adevarat importanti. Nu ar strica o astfel de experienta a severitatii si altor reviste, pentru a vedea de unde pornesc, la ce (nu) pot renunta, pe ce baza construiesc. In presa literara ne confruntam cu o insuportabila invazie de veleitarism, cu o inflatie de poezie, comentarii si falsa publicistica, tolerate (ba chiar cultivate cu mindrie) de redactiile celor mai multe dintre revistele culturale, amagite de cantitatea verbala (inutila) in care nu mai opereaza selectie. Inflatia nu e bogatie. Multi bani si multe pagini nu inseamna avere, daca banii si paginile scrise nu au valoare. N-am mai auzit de mult timp pe cineva plingindu-se ca nu e publicat. Rezultatul unei asemenea indulgente (devenita practica generalizata) e confuzia, amestecul derutant al valorilor cu non-valorile, alaturarea academicienilor Nicolae Breban si Constantin Ciopraga cu o sumedenie de veleitari amagiti de „succesul“ publicarii imediate.

Din intregul sumar al numarului 1 din acest an al Convorbirilor literare mi-a atras mai intii atentia articolul lui Adrian Cretu: O paradigma a tragicului de la Eminescu la Bacovia si Cioran, pentru ca eu insumi am scris pe acest subiect studiul Stilul suferintei bacoviene: nihilomelancolia, publicat in volumul meu Revizuiri (1995) si ca prefata la volumul de Opere Bacovia, aparut in 1994 la Editura Fundatiei Cult