Am auzit multi barbati spunand ca 8 martie e o sarbatoare comunista. Unii spun asta fiindca si-au descoperit brusc un filon capitalist si democratic, neglijat intamplator in anii defilarilor de masa. Altii, fiindca adopta automat stilul "invers", sau pentru ca pur si simplu vor sa scape de o bataie de cap suplimentara.
Sincer, nici eu nu cred in sentimente la comanda, in cadru festiv, cu zambete tipizate si cadouri standard. Imi aduc aminte, cu un gust lesios, de cheta cvasi-obligatorie pentru to'ar'sa-'ntatoare, diriga, sau alte personaje presupus iubite, cel putin de 8 marte.
Unele dintre aceste femei chiar meritau respectul copiilor pe care ii educau, atat cat puteau. Nu asta era insa problema, ci faptul ca niste lucruri firesti erau impachetate in celofanul uniform al lucrurilor facute pe banda rulanta, "cu clasa", "cu scoala". Adica "cu hurta". Lucru valabil si pentru "ziua lui Valentin", si pentru Anul Nou, Paste sau Ziua Romaniei.
In ciuda acestor rezerve, cred ca o "zi a femeii" e absolut necesara. Nu neaparat in forma de azi, cand 8 martie e mai ales un prilej pentru vanzari suplimentare si "atentii" de telenovela. Ca si Craciunul, Pastele, Anul Nou sau Ziua Romaniei, "ziua femeii" ar trebui sa insemne altceva decat al saptesprezecelea prilej de zaiafeturi semi-oficiale.
Cu riscul de a face filosofie de sufragerie, cred ca femeile trebuie sa aiba o zi a lor pentru simplul fapt ca sunt inca o minoritate. Nu una aritmetica. Ci o minoritate sociala, discriminata natural, in ciuda "cuceririlor" progresiste din ultima suta de ani.
Chit ca o sa-i ofer sotiei un argument pentru uzul viitoarelor dispute domestice, dar trebuie sa recunosc : nu mi-ar fi fost deloc comod daca as fi fost femeie. Incepand cu incomoditatile fiziologice si terminand cu cele sociale. Ca beneficiari ai patriarhatului si membri ai "clasei dominante", nu pre
