Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un recenzor a completat gresit toate formulare de recenzare

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 16 aprilie 2002 ·

•Daniel Sutu, de profesie invatator, a avut de recenzat 79 de familii din comuna Ciortesti si a uitat sa treaca in fisa ocupatia si locul de munca al persoanelor, iar in loc de numarul de ordine al cladirii a fost trecut numarul casei •Acesta a fost descoperit din intamplare, de catre recenzorul sef

Un recenzor din comuna Ciortesti a completat gresit toate cele 79 de formulare PL de recenzare. Daniel Sutu, de profesie invatator, a avut de recenzat 79 de familii de pe raza comunei. Recenzorul sef, Aurel Stamate, a fost nevoit sa anuleze toate fisele si sa recenzeze din nou cele 79 de familii. De exemplu, Daniel Sutu a omis sa completeze in fise ocupatia si locul de munca al persoanelor. Mai mult, in spatiul unde era inscris numarul de ordine al cladirii recenzorul a trecut numarul casei, iar la numarul formularului PL, acesta a notat niste numere aiurea. Inainte de perioada de incepere a recensamantului, toti recenzorii sefi au fost chemati la instruire, iar acestia aveau obligatia de a le comunica celor din teritoriu modul in care se completeaza formulare si importanta acestora. Pentru a evita orice nelamurire, recenzorii au avut la dispozitie un manual unde era specificat modul de recenzare si completare a formularelor. Nu stim in ce masura Daniel Sutu a studiat acest manual, dar habar nu a avut sa completeze formularele de recenzare. "Am instruit recenzorii si le-am explicat cum trebuie completate formularele. Nu stiu ce a fost in capul recenzorului Sutu, dar formularele au fost completate gresit. Dupa predarea mapelor, recenzorul sef verifica prin sondaj una dintre mapele celor cinci recenzori pe care i-am avut in subordine. Am luat mapa recenzorului Daniel Sutu si am constatat ca toate cele 79 de familii au fost recenzate gresit. A trebuit sa recenzez din nou familie cu familie si sa corectez cu un pix de culoare rosie ceea ce era gresit sau li

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Tragerea la sorţi a avut loc la sediul FIFA de la Zurich. Faza grupelor va avea

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 18 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum 2 ore
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 26 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Kelemen Hunor, despre cazul Soos Zoltan: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş, un MESAJ pe care nu îl putem accepta

Gandul acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că arătarea în cătuşe a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi reţinerea acestuia timp de 24 de ore transmite

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum 59 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum 3 ore
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°