Dupa ce, in nenumarate randuri, cadrele medicale de la Policlinica 1 si-au revendicat dreptul de a primi tichete de masa, se pare ca, in cele din urma, a fost rezolvata si aceasta problema. Conducerea Spitalului "Sf. Spiridon", in urma calculelor efectuate, a ajuns la concluzia ca exista suport financiar pentru acordarea tichetelor de masa atat personalului medical de la Ambulatoriu, cat si celui care lucreaza in cadrul unitatii spitalicesti. Este posibil ca beneficiarii acestor tichete sa se bucure de acordarea lor pana de Sarbatorile de Paste. Aceasta dupa ce, la sfarsitul saptamanii trecute, reprezentanti ai SANITAS au negociat cu conducerea CJAS pentru a fi acordate personalului medical, lunar, cate zece tichete de masa. (C.D.)