Dată fiind istoria oarecum albastră a ultimei jumătăţi de secol (autohton), găsesc filosofia orange extrem de reconfortantă. De cînd a început campania ascult, vorbesc şi zîmbesc la culoare. Ba chiar mi-aş dori să fiu un copil din reclama TV şi să pot scrie pe balonaşul meu Salut aşa, de etichetă. Vorbim mai uşor pentru că vorbim cu toţii orange sau, pur şi simplu, pentru că vorbim în semne numai de noi cunoscute. Studii recente arată că procesul comunicării are ca suport nu atît limbajul articulat, ci, mai degrabă, pe acela al expresiilor sau "microexpresiilor" faciale. Ceea ce înseamnă că, la nivel inconştient, mintea noastră decodifică şi interpretează mai puţin discursul interlocutorului şi mai mult ceea ce ne povesteşte mimica lui. Zîmbetul e un semn şi la propriu şi la figurat, prezent (acum) şi în meniurile telefoanelor mobile. Specialiştii ştiu de ce. Aşa cum cei de la Orange, ca, de altfel, şi cei de la CONNEX

(Viitorul sună bine) ştiu că o combinaţie între zîmbet, feţe inocente de copii şi viitor, reprezintă, poate, una dintre formulele cele mai de succes în comunicare. Înseamnă apropiere, atît în timp, cît şi în spaţiu. Cînd trăim în ţări diferite, avem înfăţişări diferite, dar visăm cu toţii aceleaşi lucruri. The future's bright. The future's orange. Cu puţin albastru de la noi, o să iasă verde. Bun şi-aşa. "Din combinarea galbenului (sau oranjului - n.n.) cu albastrul se naşte culoarea pe care o numim verde", spune Goethe în Teoria culorilor. "(...) Ochiul şi sufletul se recreează pe acest amestec ca pe ceva simplu. Nu vrem şi nu putem merge mai departe. De aceea, culoarea verde se alege, de cele mai multe ori, pentru tapet în camerele în care ne petrecem tot timpul." Un motiv în plus să rămînem în ţară. Cu ochii pe pereţi. Alice POPESCU

Dată fiind istoria oarecum albastră a ultimei jumătăţi de secol (autohton), găsesc filosofia orange