Foarte numeroase si bogat reprezentate, in iconografia romana, sint scenele legate de legenda zeului de origine iraniana Mithra (Mithras la romani).
Initial, cultul acestei divinitati solare, a luminii, se pierde in negura stravechiului pantheon iudeo-europen hindus vedic. El a fost introdus in Persia de catre regele Artaxerxes II (405-362 i.Hr.), ulterior acest zeu capatind atribute divine mai complexe, incluzindu-i-se si simbolul moral al fidelitatii. Se considera ca Mithra s-a nascut intr-o pestera, dintr-o lespede de piatra, in ziua de 25 decembrie, zi in care pastorii tinutului au venit sa i se inchine. Reprezentarea artistica a acestei scene poarta denumirea de tip iconografic Mithras Petrogenitus (Cel nascut din stinca), iar ziua lui de nastere si cultul de proslavire pot aminti de Craciun si de veneratia Magilor pentru pruncul Iisus din staulul de la Bethleem. Apoi, dupa un oarecare rastimp petrecut printre paminteni, stind odata la un ospat cu discipolii terestri, Mithras s-a ridicat la cer (intimplarea poate prefigura, ulterior, de asemenea, invatatura crestina a Inaltarii lui Hristos). Dupa una dintre variantele mitice, zeul are un duel cu Soarele, pe care il invinge, obligindu-l sa poarte o cununa de raze. Totusi, dupa victorie, astrul isi rapeste invingatorul si il va transporta mereu in carul solar pe bolta cereasca. Mai tirziu, Mithra va fi confundat cu insusi Soarele, care, strabatind zilnic cerul, vede si aude tot, avind 10.000 de ochi si 1.000 de urechi (!). In aceasta postura, zeul este inarmat cu o maciuca de lemn ferecat, cu care alunga demonii (alegorie pentru nori), ce navalesc spre el.
In Iranul antic, Mithra a fost o divinitate principala, reprezentind, totodata, si aparatorul justitiei imanente, ocrotind increderea reciproca, pedepsind tradarea si juramintele false. Vechii persi ii consacra – ca simbol si emblema – crizant
