In contextul integrarii tot mai probabile a Romaniei in Uniunea Europeana, am revenit aici dupa o absenta de doi ani, nerabdatoare sa vad schimbarile - bune sau rele - in plina desfasurare. La prima vedere, Bucurestiul mi s-a parut mai curat, cu mai putine haite de caini cutreierand strazile si harsaind trecatorii.
Occidentul e din ce in ce mai acasa in capitala. Totusi, cateva zile mai tarziu, parasind Clujul pentru alte regiuni mai familiare mie din nord, am inceput sa ma intreb cati dintre reprezentantii elitelor bucurestene isi cunosc si isi apreciaza cu adevarat tara si concetatenii lor.
Iesind din Cluj in drum spre Maramures m-am surprins reflectand la Romania si Uniunea Europeana. Ce fel de Europa este aceasta Europa imaginara, vazuta din perspectiva unor peisaje atat de minunate? (Daca si in ce fel Romania va beneficia de includerea in Uniunea Europeana, sau de includerea in NATO, e o alta problema. Dar nu e nici o indoiala ca Romania este si a fost intotdeauna parte a Europei, si asta in pofida discursurilor privind "revenirea in Europa".) Uitandu-ma in jur, am inceput sa ma intreb daca vorbim aceeasi limba, daca impartasim aceleasi repere. Oare conditiile formale ale acceptarii formulate in acquis corespund in vreun fel cu ceea ce sociologii inteleg prin date sau realitati empirice? Disjunctia dintre discurs si practica a constituit o tema constanta a cercetarilor mele in Romania, fie ca era vorba de viata satului, traditii si mentalitati, politica duplicitatii sub Ceausescu, relatiile de gen si practicile reproductive in schimbare, saracie etc. Mergand spre nord, aceasta sciziune s-a conturat mai puternic in gandurile mele despre mult-dorita intrare a Romaniei in UE. De-a lungul acestui drum fermecator, pitoresc de mi se rupea inima de frumusetea naturii, nu puteam sa nu ma intreb unde, in Europa pe care o cunosc, exista locuri asem
