Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vor fi puse in posesie peste 1.500 de hectare de pamant

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 11 septembrie 2002 ·

SC Cezotor Tortoman SA si SC Baby Beef SA - marii datornici din Tortomanu Asa cum aminteam in numerele noastre anterioare, punerea in aplicare a Legii fondului funciar da inca destula bataie de cap. Lucrurile par simple cand sunt dezbatute in cadrul Comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pamantului. Greutatile apar in teritoriu, la fata locului, cand unul dintre cei aflati in drept de posesiune descopera ca suprafata arondata este fie mai mica, fie nu corespunde actelor cadastrale intocmite. Chiar si la doi ani de la intrarea in vigoare a legii, in judetul Constanta mai sunt localitati care au ramas in urma cu punerea in aplicare a legii funciare. In comuna Tortomanu, documentatia aferenta Legii nr. 1/2000 este finalizata si inaintata Comisiei Centrale, care trebuie doar sa-si dea avizul de punere in posesie. Primarul localitatii, Gheorghe Panait, prezent la conferinta de presa a prefectului organizata in cadrul liceului din Mihail Kogalniceanu, sustine ca consiliul comunal a obtinut disponibilitatea conferita prin lege sa preia 1.772 de hectare de teren arabil, in vederea punerii in posesie, si 113 hectare potrivit Legii 18. Una dintre marile probleme, in conditiile in care seceta prelungita nu da semne ca ar dori sa se inmoaie, este aceea ca se pompeaza apa simultan din trei puturi. Lipsa ploilor a determinat factorii de resort sa apeleze la irigarea culturilor agricole, fapt care necesita un volum crescut de apa. Acest lucru, coroborat cu acela ca localnicii s-au bransat cu tevi de diametrul de pana la doi toli, in loc de jumatate de tol, cum este regulamentar, inseamna o presiune scazuta a apei in conducte si, implicit, ingreunarea activitatii in comuna. In alta ordine de idei, Panait sustine ca primaria din localitate intampina greutati in incasarea la bugetul local a creantelor pe care le are fata de principalii datornici la bu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 13 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°