Acum aproape un deceniu (1993), debuta la Timişoara un festival de performance art, "ZONA. Europa de Est", care avea să devină un soi de emblemă laxă a acestui tip de artă de la noi, şi asta chiar în pofida faptului că exista deja un loc care consacrase de mai mulţi ani genul de manifestare artistică despre care va fi vorba mai departe - lacul Sfînta Ana. Întrucît consider că performance art a fost propulsată în mod "glorios" preponderent de cultura urbană (New York, Köln, Londra), îmi voi apleca atenţia asupra festivalului de la Timişoara, ca asupra unuia dintre cele mai importante şi mai interesante toposuri artistice de la noi. Cele patru ediţii, ţinute o dată la trei ani, au fost nişte "maşinării" complexe, foarte diferite (chiar dacă organizatorul era mereu acelaşi, ambiţiosul critic de artă Ileana Pintilie, autoarea preţiosului volum Acţionismul în timpul comunismului, IDEA, 2000), acestea au "migrat" lent din sfera «spectaculosului» (performances) în cea a dezbaterilor aplicate (debates) asupra fenomenului. La început, la primele două ediţii, s-a "lucrat" exclusiv cu artişti, în speţă veniţi din spaţiile culturale est-europene, secondaţi, discret, de unii sosiţi din alte ţări, pe care încă le numeam pe vremea aceea "capitaliste". Însuşi conceptul "Europa de Est" era foarte actual, pe larg discutat - o inerţie a "războiului rece". Lumea europeană era binară doar din perspectivă ideologică, politică, socială, nu şi din cea culturală. Mersul firesc al festivalului urma sagace metamorfozele timpului real. Subiectivitatea (marcată de frustrări, traume, depresii, mutilări etc.), ce putea fi urmărită în timpul celor patru ediţii, era una exclusiv "comisă" de subiecţii ei. În jurul acestui festival s-a înfiripat o interesantă arhivă, care stă mărturie a angoaselor (sau euforiilor) fiecărui participant. Conceptualizarea nuanţată a raportului dintre individ, a ar