Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre promovarea în învăţămîntul superior

Publicat in Dilema Veche, duminică 1 decembrie 2002 ·

Modul de promovare în învăţămîntul superior este o componentă esenţială a politicii culturale. Metodologia promovării traduce opţiunile factorilor de decizie din universităţi şi din ministerul de resort la un anumit moment de timp, dar efectele ei sînt vizibile mult după aceea. Iată procedura de la noi în ştiinţele exacte. Desigur, cunosc cel mai bine sistemul din domeniul meu, matematica, dar se poate admite că acesta e cazul generic, variaţiile fiind relativ nesemnificative în celelalte domenii. S-ar putea crede că aici lucrurile sînt simple, rezultatele uşor cuantificabile şi valoarea, ca şi non-valoarea, lesne recognoscibile. Ei bine, nu. Două sînt criteriile mari avute în vedere în mediul universitar: activitatea de cercetare şi cea didactică. Fiecare este măsurată. Doctoratul este obligatoriu pentru depăşirea poziţiei de asistent, se acordă un anumit punctaj pentru cursurile şi monografiile publicate, pentru lucrările de cercetare din reviste sau volume ale unor conferinţe, pentru citările acumulate, se punctează cursurile şi seminariile ţinute. Punctajul acordat articolelor de cercetare e funcţie de calitatea revistelor care le-au acceptat; asta presupune o ierarhizare prealabilă a revistelor (după criterii discutabile, dar adoptate de mai toată comunitatea ştiinţifică, nu numai de la noi). Accentul este pus pe activitatea de cercetare, nu pe talentul pedagogic: se consideră că, la acest nivel, studentul conştient poate învăţa şi de la un profesor cu mai puţine calităţi pedagogice. Metoda e, în principiu, corectă: trebuie cumva cuantificată activitatea cuiva pentru a o compara cu a altuia. Necazul e că la baza adoptării acestei metode a stat, şi stă încă, o mai mult sau mai puţin difuză "prezumţie de vinovăţie". Care, din nenorocire, e perfect motivată. Cel mai simplu şi normal ar fi ca o comisie de specialişti (nu neapărat din România) să analizeze dos

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă/ El a avut o carieră de peste 50 de ani cu roluri memorabile în teatru şi cinematografie / Mesajul Teatrului Nottara, unde a fost director

News.ro acum o ora
Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă. El ar fi împlinit 75 de ani în 24 decembrie. Mircea Diaconu rămâne în istoria teatrului şi cinematografiei româneşti, după o carieră de peste 50 de ani, ca Brânzovenescu din spectacolul „O scrisoare pierdu

Un român care ar fi fost recrutat de serviciile de informaţii ucrainene a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia din Georgia - VIDEO

News.ro acum o ora
Angajaţii Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia - regiune separatistă prorusă din Georgia - au reţinut un cetăţean român care, susţin ei, la indicaţiile reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene, trebuia să filmeze cu ajutorul unei

UPDATE - Preşedintele Coreei de Sud va fi suspendat din funcţie şi pus sub acuzare. Moţiunea de destituire a obţinut voturile necesare în Parlament. Este pentru a treia oară în istoria ţării / Reacţia lui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 2 ore
Parlamentul Coreei de Sud a votat sâmbătă, cu majoritatea necesară, pentru punerea sub acuzare a preşedintelui Yoon Suk Yeol din cauza încercării sale de a impune legea marţială la începutul acestei luni. Rezoluţia care va duce la suspendarea sa din

Marcel Ciolacu, după moartea lui Mircea Diaconu- „Vom păstra în memorie rolurile sale memorabile”

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de condoleanțe, evidențiind rolurile memorabile care l-au consacrat pe Mircea Diaconu. Astăzi, 14 decembrie 2024, România a pierdut o personalitate marcantă a scenei și cinematografiei. Marele actor Mircea Diaconu

Ucraina vrea să ajungă la 11 puncte de trecere a frontierei cu România / Locul unde va fi deschis următorul

HotNews acum o ora
Ucraina îşi propune să deschidă în total 11 puncte de trecere a frontierei cu România, pentru a facilita exporturile, a declarat, pentru Agerpres, şeful Agenţiei de Stat de Reconstrucţie şi Dezvoltare a Infrastructurii, Serhiy Suhomlyn. Potrivit ace

Parlamentul din Georgia l-a ales președinte al țării pe fostul fotbalist Mihail Kavelașvili, în timp ce protestele continuă

HotNews acum 2 ore
Parlamentarii georgieni l-au ales sâmbătă pe fostul fotbalist Mihail Kavelaşvili, un ultraconservator şi o figură loială guvernului, noul președinte al țării, în locul prooccidentalei Salome Zurabișvili, transmite Reuters. Votul a fost dat pe fondul

Liderul AUR Bistriţa-Năsăud care a spus „ar trebui să aruncăm în aer” sediul Prefecturii a fost pus sub control judiciar

HotNews acum 57 minute
Deputatul ales al AUR Bistriţa-Năsăud Tiberiu Boşutar a fost plasat sub control judiciar pentru 30 de zile, în dosarul deschis pe numele acestuia pe 7 decembrie, pentru instigare publică, după ce a afirmat, într-un live pe Facebook, că „ar trebui să

Ministerul Apărării, răspuns pentru Ambasada Rusiei: Este cât se poate de clar cine a transformat regiunea Mării Negre într-un teatru de război, cu consecinţe tragice pentru poporul ucrainean

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării a răspuns Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti - care învinuise instituţia de ”acuzaţii nefondate” - afirmând că este cât se poate de clar cine a transformat regiunea Mării Negre într-un teatru de război, cu consecinţe tragice

Unde și cum a fost găsit adolescentul de 17 ani dat dispărut în urmă cu patru zile

Ziare.com acum 3 ore
Adolescentul de 17 ani care a fost dat dispărut de familie pe 11 decembrie a fost găsit. Pe social media, oamenii s-au mobilizat de la momentul anunțului făcut de mamă, postarea femeii fiind distribuită de aproape 10 mii de persoane. Tânărul a fost

Accident între un autobuz cu 45 de copii, un camion și un alt autoturism. La intervenție au participat mai multe echipaje de pompieri

Ziare.com acum 35 minute
În această dimineață, pe DN 66, în localitatea Merișor, Județul Hunedoara, a avut loc un accident între un autovehicul și un camion, care a pus în pericol un autobuz în care se aflau 52 de persoane, dintre care 45 de copii. În urma coliziunii, autob

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/6°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
mar.

3°/10°
Iasi
acum

sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/8°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

3°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/10°