Temerarul care ar incerca astazi sa vorbeasca despre etica nicasiana ar putea imprumuta aceasta figura pentru ca, trecand de la cerul instelat la lumea morala din noi insine - am recurs la o celebra parafraza -, sa vorbeasca despre etica lui Noica: o etica ce nu este, si totusi este!
Intr-adevar, in opozitie obstinata fata de Aristotel si Kant, dar in conjunctie cu Platon si Kant, trebuie sa constatam, cat se poate de pedestru, ca Noica nu are o etica si nu are scrieri speciale de etica; nu are o etica, adica nu a scris-o, si nu intamplator n-a scris-o. Nu i-a dat forma tratatului, n-a codificat-o, n-a sistematizat-o: o absenta semnificativa, o lipsa graitoare; e un tratat absent in sistemul, si el absent, al lui Noica.
Nu numai atat: sunt afirmatii disparate ale lui Noica, rostite in diferite imprejurari, sau scrise in diferite contexte, care sugereaza un refuz opus obsesiei eticului. In consecinta, aproape ca te simti ispitit sa declari abrupt si total imprudent: filozofia lui Noica nu comporta o etica, fiindca nu incheaga un sistem, ci numai o ontologie, si anume una care, intr-un sens, dezminte existenta sistemului, ea legitimand triumful spiritului sistemic asupra celui sistematic; cum se stie, spiritul sistemic aprehendeaza ordinea subiacenta figurilor de nastere si pieire a fiintei, in timp ce spiritul sistematic eludeaza dezordinea, haosul, abnormalitatile si dezorganizarea gestante de ordine si organizare.
Sugeram ca o etica este de gasit totusi in scrierile lui; o vom gasi, parcurgand atent rand dupa rand discursul nicasian, dar zabovind printre randuri. Si ea ar trebui cautata, dintr-un motiv despre care vom vorbi putin mai departe. Aceasta cautare presupune atat lectura atenta, cat si efortul hermeneutic imaginativ, in scopul explicitarii a ceea ce este implicit, si chiar ascuns cu oarecare intentie. Se cere aici imaginatie, dar si
