convorbire cu
Şerban HUIDU şi Mihai GĂINUŞĂ
Mărturisesc că e greu să disting vocile pe propriul meu reportofon. Aşa că nu am reuşit să disting care-i care. Fără ură şi răzbunare, asta e, vor fi H.G., ca să nu fie nici o supărare, plus că dă bine, răzbunăm tot comunismul plin de Haşgeuri.
M-am tot gîndit cum să încep discuţia, cum s-o aduc din condei, pe tema asta... Mihai Găinuşă: Zi cîte caractere îţi trebuie... Asta-i problema, de fapt, îmi trebuie vreo zece mii de caractere. Stai liniştit... Atunci, mă bazez pe voi... Şi tu selectezi, cum ştii tu... Vedeţi, prind ură pe voi dacă nu-mi iese interviul la număr de semne. Şerban Huidu: Stai liniştit, noi o să vorbim mult şi tu o să scoţi din context. Asta-i şmecheria mea, plus că voi modifica întrebările, le voi pune pe alea mai deştepte. Dacă bagi şi ceva răspunsuri mai deştepte, e OK. Voi trebuie să ieşiţi prost, nu eu. Care e organul din om ce produce pîra, rîca, ura? Putem adăuga în seria asta şi cîrteala, adică cîrcoteala, cuvînt inventat de noi. M.G.: Cred că organul solicitat de chestiile astea e coasta, că omul reacţionează cînd îi bagi sula în coaste, atunci reacţionează. H.G.: Vezi, de ce vorbeşti, sula sau coasta? Coasta dracului. Toate aceste acţiuni se răsfrîng asupra caprei. Eu văd un organ mai grăsuţ decît coasta. Sau, stai puţin, voi cum vedeţi coasta, că poate nu avem acelaşi reper. Mie coasta mi se pare uscată. Bine, acum depinde, poate să fie cu asta sau cu ăsta, depinde. Oricum, e primordială coasta. Ea e lăsată acolo ca să facă rîcă. Da, dar o uscăciune să facă atîtea rele... Păi, de ce spunem noi, vina e dată aici pe femei, dar noi credem că atunci cînd intri în rîca bărbatului e mai a dracului decît cînd intri în gura femeii, dar, nu ştiu, e lăsată acolo ca să producă zîzanie. Nu ştiu, cred că noi discutăm acum cu subînţeles, sesizez. Mulţi prind ciudă pe noi, ba că nu-nţel
