Domnul Constantinescu şi-a călcat pe inimă, probabil la presiunile apropiaţilor, şi a aruncat în cristelniţă un nou-născut politic - partidul Acţiunea Populară. Numele e bine ales, are, nu-i aşa, ceva bărbătesc şi în acelaşi timp generos, dar şi oximoronic. Problema e că trăim într-o ţară în care acţiunile nu prea sînt populare, românii preferă reacţiunea, reflecţia, datul cu părerea, cerutul de la stat şi poiana lui Iocan. Mă rog, le place şi acţiunea, dar numai întreprinsă de alţii. Ca să fie cu adevărat populară, noua formaţiune va trebui să dea cu două mîini. Asta e singura acţiune cu adevărat populară în România - să dai ceva. Pe gratis. De unde? N-are importanţă, pentru început promitem, aşa fac toţi, iar pe parcurs mai vedem. Să fim înţeleşi, aceste probleme se vor pune concret de-abia în momentul în care partidul va ajunge (cu şanse) în apropierea momentului electoral. Or, pînă atunci mai e, în fond vorbim de un partid nou, cu o ideologie care de-abia urmează să fie definită. De cine? De principalii săi activişti, proaspăt evadaţi din alte partide. Experienţa contează, sau cum zicea bătrînul Will (nu Bill) "ripeness is all". Pe cît puneţi pariu că AP va susţine economia de piaţă, integrarea în UE, libera concurenţă, dar şi o vastă asistenţă socială, încurajarea consumului, dar şi a exportului, şi, evident, o grabnică ridicare a nivelului de trai? Pînă nu de mult, fostul preşedinte se arăta scîrbit de viaţa politică, ba chiar a arătat cu degetul către cei care l-au sabotat. Din neatenţie şi nervozitate, degetul tremurînd i-a indicat şi pe cei care l-au sprijinit. Data viitoare va face invers. Ce mai contează, ce a fost a fost. Alianţa Populară se va distanţa intransigentă de modul actual de a face politică, manifestul său preia creativ chiar Biblia (o carte aproape la fel de groasă ca amintirile lui E.C.). E vorba de o parabolă înduioşătoare şi vagă, cu