Nu ÎntÎmplător ochiul diaristului se opreşte cu predilecţie asupra peisajelor urbane urîţite, pustiite, mutilate. Toposuri corelate simbolic cu timpul ce planează asupră-le. Spaţii impregnate de catastrofele temporale. O demolare a construcţiilor civilizaţiei nu e decît o aluzie la demolarea unei istorii şi, în miezul acesteia, la demolarea făpturilor umane, cuprinse de blazare, de torpoare, împietrite într-o dezumanizare ce pare a nu mai avea remediu: "Plimbare cu Cornelia prin cartier. Timp rece, cer senin. Urcăm la Chirigiu. Priveliştea apocaliptică a şoselei Tudor Vladimirescu, pustie, fără case, în urma demolărilor devastatoare. Maidane acoperite cu gunoaie. Cîini vagabonzi. Senzaţia că trăim într-un trecut barbar, fără speranţe. Pe calea Rahovei, clădirea roşie a Vamei ( «Vama Poştei») unde întorceau tramvaiele pe vremuri, fabrica de bere «Bragadiru». Intrăm în sala mare a bibliotecii de sector. Biblioteca goală. Cărţile par desenate pe pereţi, într-o defunctă împietrire, amintindu-mi de un pitoresc pasaj din Filimon ( «Ciocoii...»). Bibliotecara ( nici nu ne bagă în seamă), instalată la o masă, împleteşte cu andrelele o căciuliţă din lînă bleumarin. Încerc să încropesc cu ea o conversaţie, răspunde rar, monosilabic ( apatie?), lucrează în continuare, atentă să nu sară ochiuri". Totul pare părăsit, părăginit, stigmatizat de ruină: "Atelierul e situat într-o clădire interbelică, neîngrijită, cu tencuiala jupuită, proprietate a statului, fireşte". Ori vidat: "Drum pînă la «Cartea Românească». Pustiu în Editură". Redacţia venerabilului mensual Viaţa Românească se prezintă "înghesuită toată într-o încăpere întunecoasă, strîmtă, n-au căldură". Librăriile sînt şi ele "aproape goale". Pînă şi Biserica Sf. Elefterie, "impunătoare, grandioasă", e complet neîncălzită. O "toamnă" a materiei pare a se fi înstăpînit pe înfăţişările capitalei, veştejite, împuţinate, decimate