Ca entitate geografică, poetic-culturală şi politică în ultimele decenii), Cuba a avut mereu o rezonanţă specială pentru Portugalia: limba asemănătoare, dar şi izolarea insulei, aparenţa bonomă a locuitorilor sau ritmurile muzicii au jucat fără îndoială un rol. Apoi, bineînţeles, Fidel Castro. Pe nesimţite, de-a lungul a mai bine de un secol, între cele două mici ţări aflate la mii de kilometri distanţă s-a născut o simpatie adîncă.

Întîmplările au ajutat apropierea. Cel mai mare prozator portughez, Eça de Queirós, ocupă timp de doi ani, între 1872 şi 1874, funcţia de consul la Havana şi introduce astfel Cuba în istoria literară portugheză; aici şi-a format mîna scriind sute de scrisori şi notînd numeroase proiecte cel care avea să fie unul dintre marii reprezentanţi ai literelor lusitane. Să spunem că tînărul Eça de Queirós a fost cel dintîi, involuntar şi cultural, Ambasador al Portugaliei în Cuba? Ar fi o exagerare, dar ea ar conţine şi o doză de adevăr.

Cuba a căpătat cu totul alte dimensiuni o dată cu evenimentele din 1959, care aveau să-l transforme pe Fidel Castro în dictator marxist al Insulei, iar Cuba - în exemplu de cum ar putea fi socializată America. La începutul anilor ^60, toate "privirile de stînga" de la Lisabona s-au întors, instinctiv, spre cea mai mare insulă din Antile şi în acea direcţie au rămas pironite pînă astăzi.

Să ne mai mirăm atunci că una dintre primele apologii delirante ale castrismului cuban a fost opera unui portughez? Nici nu mai e cazul. José Fernandes Fafe pentru că aşa îl cheamă), profesor anti-salazarist, poet, critic literar, dar mai ales militant politic, avea să scrie cea dintîi monografie consacrată lui Che Guevara. Document de referinţă Cînd, imediat după revoluţia din aprilie 1974, autorul monografiei a devenit figură de prim ordin a noului regim, meritele sale de cîntăreţ al revolu