Recunosc, nu ştiu care este etimologia Partidului Popular European, entitatea continentală ce reuneşte în UE partidele de dreapta. Mi se pare că există acolo o contradicţie, explicabilă probabil doar prin raţiuni istorice, dar asta nu contează. Precedentul fiind creat la Strasbourg, urmează logic că el va fi preluat şi pe malurile betonate ale Dîmboviţei inferioare. A apărut şi la noi o formaţiune politică ce îşi asumă termenul de "popular" - Acţiunea Populară. Partidul d-lui Constantinescu se revendică de la doctrina dreptei (în măsura în care dreapta şi stînga mai au vreun sens în lumea românească de azi, căci naţionalismul cu diazepam şi social-democraţia 4x4 au lucrat cu abilitate la încurcarea noţiunilor). Stînd strîmb şi judecînd rectiliniu, ce-ar putea fi popular într-un program de dreapta, dacă tot s-au făcut (oarecum) declaraţiile de principiu? Mi-e teamă că, în România anului 2003, nu mare brînză! Dreapta generică, republicanii, conservatorii, ejusdem farinae, sînt populari (pe-acolo pe unde există) doar într-un anume mediu, foarte bine precizat - în clasa de mijloc, o comunitate care se evidenţiază în România printr-o igienică absenţă. Asta dacă nu punem la socoteală micii patroni care păcălesc fiscul, intelectualii care trag targa pe uscat şi proprietarii de castele cu turnuleţe, că de restul a avut grijă guvernul. Acţiunea Populară vrea să profeseze ideile dreaptei, contează pe popularitate, dar n-are mediul în care ideile sale ar putea rezona electoral. E un gest la fel de temerar ca acrobaţiile trupei Moşoianu. Ca orice partid nou, şi AP vine cu invenţii care nu sînt posibile decît în ţările unde politica e atributul şamanilor. Nu alergăm după voturi, dar vrem să fim o forţă semnificativă în parlament, alegerile liderilor se vor face negreşit doar de jos în sus, liderul partidului nu va candida la preşedinţie, dar, de, dacă echipa i-o va cere, s