Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contrabanda cu arme

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 14 noiembrie 2003 ·

•Doi frati sunt cercetati in stare de libertate, sub acuzatia de contrabanda cu arme •In cinci ani, Stefan si Nicusor Mititelu au introdus in tara, pe componente, cinci arme

Procurorii de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi au dispus cercetarea in stare de libertate a fratilor Mititelu, sub acuzatiile de trafic de arme si nerespectare a regimului armelor si munitiilor. In urma cu trei saptamani, politistii de la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Iasi au facut o descindere la domiciliile lui Stefan si Nicusor Mititelu, ambii din Iasi, unde au gasit cinci arme. Din spusele anchetatorilor a rezultat ca fratii Mititelul aveau documente doar pentru doua dintre arme. Pentru o pusca si doua pistoale cu aer comprimat fratii Mititelu nu aveau nici un document justificativ. Armele descoperite in casa celor doi erau cu gaze lacrimogene si alice. In fata anchetatorilor, fratii Mititelu au spus ca armele au fost achizitionate din Statele Unite ale Americii, unde au plecat in cursul anului 1992. Timp de zece ani, cei doi au lucrat ca operatori in cadrul unui aeroport din California si tot atunci au cumparat si armele. Pe langa armament, oamenii legii au gasit si munitia aferenta: 50 de capse si 600 de alice de calibrul 4,5 mm. Arsenalul a fost adus in Romania pe parcursul anilor 1998-2002, pe sub nasul autoritatilor romane. Pentru a nu fi depistati la aeroport, cei doi au dezmembrat armamentul si l-au adus pe bucati. Ancheta este in plina desfasurare, iar politistii nu au reusit sa afle inca perioadele in care au fost aduse armele si nici punctele de intrare in tara.

(A.M.)

•Doi frati sunt cercetati in stare de libertate, sub acuzatia de contrabanda cu arme •In cinci ani, Stefan si Nicusor Mititelu au introdus in tara, pe componente, cinci arme

Procurorii de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Îmbrânceli cu jandarmii la protestul susținătorilor lui Calin Georgescu din Piața Victoriei. Asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit

Adevarul acum o ora
Au apărut primele tensiuni la protestul „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, organizat duminică în fața Guvernului. Unii participanți au blocat carosabilul, s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit.

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 4 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi, după o finanţare de 45 de miliarde de dolari

News.ro acum 41 minute
Agenţia pentru Imigraţie şi Vamă a SUA (ICE) se grăbeşte să ridice tabere de corturi pentru migranţi la nivel naţional, după ce a primit o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de dolari, scopul fiind extinderea capacităţii de detenţie de la 40.0

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 2 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 3 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°