Ultima "verigă" din "Lanţul slăbiciunilor publicitare" al lui Andrei Gheorghe (Academia Caţavencu, nr. 48, 2-8 decembrie) merită toată atenţia. "Oricît de cinic ar suna" - şi Andrei Gheorghe nu are tocmai reputaţia unui autor feciorelnic -, articolul este un avertisment cît se poate de serios. Despre ce este vorba? Iată, pe scurt: "Întrebaţi orice producător şi veţi afla cît de tare se fereşte televiziunea de intelectuali - ne atrage atenţia autorul. De ce? Pentru că sînt greoi, au barbă şi vorbesc în fraze lungi. (...) Discursul lor este închis, ermetic, arogant şi, ce este mai grav, prefăcut (...). La ce te mai văicăreşti atunci că lumea nu te înţelege, cînd tu o dispreţuieşti? La ce să te asculte cineva cînd vorbeşti doar pentru tine? (...) Priviţi comunicarea ca pe o curvă, declaraţi că nu vă prostituaţi şi vă miraţi că nimeni n-a auzit de voi. (...) Vă place sau nu vă place, ne aflăm în anul 2003 şi, oricît de cinic ar suna, nu sînteţi decît nişte produse." Este vorba despre intelectualii de care se fereşte televiziunea. "Aflaţi că în România, în 1989, s-a petrecut ceva" - ne mai spune Andrei Gheorghe. Şi acest avertisment nu este cinic, ci doar realist: în afară de regim, s-au schimbat regulile şi mijloacele comunicării; s-a schimbat "limbajul", în sensul larg al termenului. Tehnicile "oratoriei", acest marketing al vorbei, nu mai pot fi în consecinţă aceleaşi. Am aflat-o pe pielea mea, continuînd o vreme să ţin cursuri aşa cum ţineam prin '90-'91: intelectual cu barbă şi eu, m-am mirat la rîndul meu de ce nu mă mai ascultă nimeni; apoi am priceput şi am schimbat discursul. Am început să "vînd" altfel aceeaşi "marfă". Dacă îmi place sau nu este altă problemă. Este cert însă că a desconsidera această schimbare seamănă a dispreţ sau a impotenţă, singurul mijloc de a asigura comunicarea devenind în acest caz puterea dată de statutul academic. Iar aceasta nu