Clasicismul ministrului Farkas
Ciudat, cunoastem scorul: Anglia - Ungaria 3-6. Nu cunoastem, insa, nici azi, deznodamantul. Banuim doar ca intelegem astazi mult mai mult decat au inteles cei 70000 de alesi, asezati de noroc in tribune. Atunci, meciul a dat impresia unui meci. Un meci uluitor ca orice meci uluitor. Anglia a fost supusa primei invazii victorioase de la aparitia normanzilor la Hastings, in 1066, bla bla bla. Nimic mai placut si superficial decat banalitatea evenimentelor exceptionale. Catastrofa de pe Wembley a avut parte de istorici mai mari sau mai mici, dar n-a spart niciodata cercul locurilor comune grandioase: abolirea modelului de joc britanic (ba modelul e viu si astazi si da din cand in cand petreceri alaturi de bunul sau coleg de clasa, reumatismul faraonilor). Atunci, poate, aparitia clasicismului maghiar? Grosics, portarul Ungariei de aur si primul portar modern, a fost arestat de AVH (Securitatea, s-ar zice prin paralela cu Romania si din respect fata de maghiaritate) pentru ca avea gura la fel de mare in si in afara terenului. Puskas (Cel mare) a fost, si e si la 76 de ani, un geniu stradal. Istet, taios pe fraza ca pe dribling ("Tovarase ministru, va inmanez aceasta Cupa din partea echipei. Luati-o cat mai sunteti in functie!" - interventie in fata lui Mihaly Farkas, sef al Securitatii, 1953).
Toti 11 erau inapti de calm si proportie. Nici o sansa de clasicism. Ungaria de Aur a jucat cu fluenta unei echipe milenare, dar nu era de fapt decat o echipa recenta. In 1950 trupa era fixata: un geniu - Puskas, doua sub genii - Hidegkuti si Kocsis, grupul semizeilor - Czibor, Budai, Bozsik. In spate, Lorant, Buzanszki, Zakarias, Lantos, muritori cu totul si cu totul nemuritori, macar pentru ca au avut curajul nebun sa fie prima aparare care ataca. In poarta Grosics, un om complicat si un portar indescifrabil (primul portar care a a
