O vorbă înţeleaptă spune să nu interzici ce nu poţi controla. Este evident că propunerea de creare a ţinutului secuiesc nu poate fi tratată prin mijloace poliţieneşti şi penale. Nu în condiţiile în care România vrea să se numească o democraţie. Şi totuşi, întreaga clasă politică românească s-a pus într-o situaţie ridicolă: care ţipă mai tare că proiectul este neconstituţional şi care îndeamnă mai cu spor poliţia şi parchetul să acţioneze. Cu toţii ştiind că poliţia şi parchetul nu vor face nimic. De ce se întrec? Pentru că e bine să spui, să te baţi cu pumnul în piept că eşti patriot. Chiar dacă unul ridicol. Iar de această tentaţie nu au scăpat nici politicienii aparent rezonabili. Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) este un fel de ONG unde se adună aripa radicală a UDMR. Radicală sau nu, aripa a rămas pînă acum în limitele dezbaterii democratice. A propus un proiect de autonomie cu instituţii proprii, pe bază etnică, la drept vorbind ceva destul de dezagreabil în context. Proiectul de lege nu are nici cea mai mică şansă să fie adoptat de Parlament şi acest lucru este recunoscut de toţi, de radicalii şi moderaţii maghiari, de presă şi de patrioţii români de ocazie. Atunci, unde este pericolul? Reunit în şedinţă ordinară, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a luat în discuţie chestiunea. Ziariştii au stat pînă tîrziu să afle ce decizii de importanţă strategică au luat primii oameni în stat. Preşedintele Iliescu a ieşit din şedinţă şi a declarat pe un ton mai degrabă glumeţ că secuii au idei năstruşnice, dar nu CSAT este organismul care ia măsuri în asemenea cazuri. "Fiecare poate să aibă idei. Una e să ai idei şi alta să le pui în practică. Pentru asta îţi trebuie cadru legal, Parlamentul să le aprobe. Cine o să susţină asemenea lucruri?" Absolut corect, dar atunci de ce a făcut CSAT atîta agitaţie în jurul chestiunii? Şi un student la drept ar putea spune că