Stiam ca „cel mai talentat critic de film roman din secolul XXI“, cum ii spun lui Andrei Gorzo inca de acum vreo trei ani, nu doar ca tachinare tandru-ironica, ci cu emotie continuta, stiam ca are o problema, ca tot omul si profesionistul. Dar n-am facut din ea subiect de controversa, zicindu-mi ca e o chestiune de crestere in sens formativ, care se va resorbi de la sine. Problema sa ar fi turnura preponderent beletristic-tematist-plezirista din unele cronici, altminteri admirabile. Iata insa ca, momentan si, sper, incidental, in loc sa dea semne de atenuare ori sa se metamorfozeze benefic, meteahna sa devine normativ-moralizatoare, erijindu-se polemic, ba chiar ideologic, de pe aceasta reduta astfel edificata, atribuindu-le altora, ritos, „probleme“.
In speta, probleme-eticheta lipite in cascada „admiratorilor“ lui Quentin Tarantino, care pacatuiesc prin aceea ca „se dau de ceasul mortii“ spre a-i convinge pe altii si pe ei insisi ca, pur si simplu, Kill Bill. Vol. 1 „merita vazut“: „Cu asta am o problema: problema e ca se numeste snobism, iar problema cu snobismul e ca se mai numeste nesinceritate“ (Dilema veche, I, Nr. 7).
Tematismul devenit ideologic al cronicii sale (in care se „amuza“ si ii „place“ sa ma citeze de doua-trei ori, pentru o trimitere in treacat la Tarantino in cronica la ultimul film al lui Lucian Pintilie – Observator cultural Nr. 207) se anunta reductionist si sarcastic cit cuprinde de la primele propozitii, eminamente eseistice: „Noul film al lui Quentin Tarantino are doua idei principale. Ideea numarul unu este ca singele nu vrea cu nici un chip sa circule disciplinat inauntrul corpului omenesc sau, Doamne fereste!, sa irige creierul; el vrea sa zburde pe-afara, sa se urce pe pereti, sa decoreze camerele. Ideea numarul doi este ca ideea numarul unu este teribil de amuzanta…“ s.a.m.d.
Adevarata problema e insa
