Pentru cei ca mine, care încă se mai plimbă hai-hui prin oraş, fără să ştie exact ce caută, e recomandabil să aibă întotdeauna actele la purtător. Nu buletinul sau certificatul de naştere, ci paşaportul. Paşaportul cultural. E un act emis de Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, o instituţie din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ce conţine cupoane în baza cărora se oferă diferite facilităţi de acces în 43 de instituţii culturale din capitală. Aceste facilităţi constau fie în reduceri (între 20%-50%), fie, cum este cazul unor teatre, "2 pe un loc". Paşaportul se poate cumpăra de la orice oficiu poştal din Bucureşti şi costă 60.000 de lei. E un geschäft din care toată lumea are de cîştigat: vizitatorul obişnuit, care nu beneficiază în mod normal de reduceri (toţi cei care nu sînt elevi, studenţi, pensionari sau militari) plăteşte mai puţin; instituţiile culturale incluse în proiect îşi formează nişte "clienţi" noi, care mai mult ca sigur vor antrena şi alţi potenţiali consumatori de cultură să le calce pragul; iar Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic promovează, printr-un singur program, o bună parte din centrele din subordine şi nu numai: am regăsit cu plăcută surprindere printre filele paşaportului şi

instituţii private de cultură (cum ar fi Teatrul Luni de la Green Hours) şi instituţii externe (British Council, Institutul Italian). Nu-i o idee nouă, după cum explică doamna Badea, iniţiatoarea proiectului. În multe oraşe europene, city-card-ul se foloseşte de multă vreme şi a ajuns deja în stadii mult mai dezvoltate: unde există infrastructură, se folosesc cartele magnetice sau card-uri cu cip. Carneţelul cu cupoane folosit acum în premieră la Bucureşti este forma cea mai rudimentară a city-card-urilor occidentale. Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic n-a făcut altceva decît să preia