Cizmarul
•Un cizmar iesean care a lucrat in creatia de incaltaminte abia mai are cu ce sa isi duca traiul zilnic •Cizmaria este un mestesug care se pierde din cauza produselor ieftine si de proasta calitate din import
Un proverb romanesc spune ca "Unde nu e cap, vai de picioare". Aceasta zicere contine o mare doza de adevar, de care fiecare om se convinge cand, din considerente estetice, achizitioneaza incaltaminte incomoda, fabricata incorect sau, pur si simplu, marfa prosta care se rupe dupa cateva purtari. Proverbul mai inainte amintit este rostit, din ce in ce mai des, in zilele noastre, cu toate ca progresul industriei de incaltaminte nu ar trebui sa motiveze astfel de afirmatii. La momentul actual, oferta de incaltaminte este foarte generoasa, iar calitatea, de regula, este invers proportionala cu numarul modelelor de pe piata. De la incaltamintea pentru dame, cu talpa inalta, numita in gluma "asfaltiere", "tractorase" sau "bucuria piticului", care se purta acum cativa ani si pana la pantofii sport, sandalele sau ghetele de toate culorile si modelele care au invadat bazarele si chioscurile, calitatea acestor produse a ramas la fel de slaba. Pretul incaltamintei de duzina este de cele mai multe ori modest, insa asa este si durata lor de viata.
Pe strada Cuza Voda sunt cateva tablite decolorate de vreme care indica trecatorului apropierea de atelierul unui cizmar. Accesul catre mester este strajuit de un gang intunecos, la capatul caruia o curte a unei case vechi poate da impresia unui loc in care timpul a incetat sa mai curga. Atelierul mesterului cizmar Constantin Grosu este de fapt o camaruta cu un hol plin de rafturi cu incaltaminte care a fost reparata. "In anii 1950 - 1960, orasul era plin de mici meseriasi si toti aveau de lucru. Atunci, cine isi comanda o pereche de cizme sau pantofi dadea banii cu inima impac
