Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii cauta asasinul printre angajatii inchisorii

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 23 iulie 2004 ·

•Patru detinuti au fost audiati, ieri, la Parchetul Militar •Din discutia pe care a purtat-o cu procurorul criminalist, Vasile Maftei a aflat ca, in dosarul detinutului ucis, procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi si-au declinat competenta in favoarea celor de la Parchetul Militar

De mai bine de o saptamana, Vasile Maftei, tatal lui Ionut Cristian, detinutul care a murit din cauza bataii pe care a primit-o in Penitenciarul de Maxima Siguranta din Iasi, face naveta intre casa si Parchetele iesene. Acesta este nemultumit de faptul ca au trecut aproape 40 de zile de la moartea fiului sau si nu a reusit inca sa afle cine este autorul faptei. "M-am dus de nenumarate ori la domnisoara procuror Hitruc si i-am cerut sa-mi spuna cine mi-a omorat copilul si nu am aflat mai nimic", a declarat ieri Vasile Maftei. Una dintre nelamuririle barbatului a fost rezolvata ieri. "M-am intalnit cu procurorul criminalist si mi-a spus ca dosarul nu se mai afla la acesta, deoarece s-a facut declinare de competenta", a mai precizat tatal detinutului ucis. Daca situatia a stat astfel, rezultatele au fost vizibile chiar ieri. Ieri, in jurul orei noua dimineata, la Parchetul Militar au fost adusi patru detinuti, care au fost audiati de un magistrat militar. Dupa cateva ore, detinutii au fost dusi inapoi in Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi. Procurorii ieseni nu au vrut sa dea nici un detaliu privitor la ancheta si nici sa confirme daca dosarul se afla in cercetari numai la instanta militara. Reamintim ca, in urma cu mai mult de o luna de zile, Ionut Maftei, in varsta de 24 de ani, din satul Curaturi, era adus din Penitenciar la Spitalul de Urgente in stare de moarte clinica. Tanarul, care ispasea o pedeapsa de cinci ani de detentie, pentru talharie, a fost resuscitat de medici dupa sosire si trimis la Spitalul de Neurochirurgie. Acesta s-a intors fara ca

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 44 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°