Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CARNETUL DE NOTE

Publicat in Adevarul, marți 31 august 2004 ·

Profesorii aleg, deocamdata, greva Se prea poate ca in aceasta toamna sa nu avem prima zi de scoala, si asta sigur nu fiindca deschiderea oficiala a noului an de invatamant s-a decis a fi intr-o zi Profesorii aleg, deocamdata, greva

Se prea poate ca in aceasta toamna sa nu avem prima zi de scoala, si asta sigur nu fiindca deschiderea oficiala a noului an de invatamant s-a decis a fi intr-o zi de 13, ci pentru ca profesorii s-au hotarat sa nu mai vina la scoala daca Guvernul nu le acorda maririle de salariu pe care le-au tot solicitat in ultimul an. Evident, inceperea scolii si, in perspectiva nu foarte indepartata, si a universitatilor cu o greva generala n-ar pica bine nici celor mai puturosi elevi. Cu atat mai putin, profesorilor. Dupa trei luni de vacanta, cand banii de concediu, primiti in general la inceputul verii, s-or fi terminat de mult, nu este foarte comod sa accepti ca nu vei primi salariul, intrucat ai fost in greva. Cu toate acestea, din ceea ce declara liderii celor 4 federatii sindicale ale scolii, dascalii sunt mai mult decat oricand dispusi sa accepte acest sacrificiu autoimpus, deoarece sacrificiul pe care li-l cere Guvernul nu mai poate fi facut. Fiindca nu altceva decat sacrificiu cere acest Guvern unui profesor debutant, cand pentru activitatea lui la catedra ii ofera lunar suma neta de 3.500.000 de lei. Acelasi sacrificiu i se solicita si profesorului cu cea mai inalta pregatire profesionala si cea mai mare vechime, cand o viata in slujba invataturii de carte este cuantificata in aproximativ 7.000.000 de lei net. Daca scoala incepe cu o greva, de fapt daca scoala nu se stie cand va mai incepe, vina apartine guvernantilor. Fiindca ei sunt cei care arunca cu promisiuni desarte. Premierul insusi a afirmat ca in 2007 salariile cadrelor didactice se vor dubla. Unii l-au acuzat ca a vorbit numai si numai pentru a domoli revolta corpului profe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 46 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 33 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°