Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pretula isi cauta dreptatea in instanta

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 8 septembrie 2004 ·

•Ieri, procurorul Vasilii Pretula a stat in fata judecatorilor de la Curtea de Apel Iasi •Magistratul a aratat ca a facut plangere penala impotriva celor doi politisti de frontiera care au dat declaratii contradictorii in Dosarul Capriorul

Ieri, in jurul orei 12.00, procurorul criminalist Vasilii Pretula a mers la Curtea de Apel Iasi, pentru a-si sustine cauza. In urma cu o saptamana, magistratul de la Parchetul de pe langa Tribunal depunea o plangere la rezolutia procurorului care a instrumentat Cazul Capriorul. Procurorul iesean si-a manifestat si ieri nemultumirea fata de acea solutie data in dosarul in care a fost acuzat de braconaj. "Am fost scos atunci de sub urmarire penala, insa mi s-a aplicat o amenda administrativa de zece milioane lei", a declarat Vasilii Pretula. Acesta a mai precizat ieri ca, initial, a depus trei plangeri la Parchetul de pe langa Curtea de Apel, doua dintre acestea facand referire la cei doi politisti de frontiera care au facut constatarea in Dosarul Capriorul. "La inceput am depus plangerile la Parchetul de pe langa Curtea de Apel. Doua dintre plangeri fac referire la cei doi politisti care au dat declaratii in cazul meu", a declarat procurorul. Pretula a mentionat ca, in prezent, sunt analizate plangerile penale impotriva lui Ioan Ilas si a subalternului acestuia, Gheorghe Tatarean, sub acuzatia de declaratie mincinoasa. Magistratul a aratat ca acestia si-au schimbat declaratiile in timpul cercetarilor penale, aratand initial ca masina in care se afla Pretula nu a fost oprita de politisti, dupa care sa precizeze ca oamenii legii au fost cei care l-au urmarit si l-au oprit pe procuror. "Urmeaza ca procurorii sa solutioneze aceste plangeri penale", a incheiat Pretula. Intrebat care este pozitia adoptata de reprezentantii Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Iasi, purtatorul de cuvant al institutiei, comis

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 26 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 51 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 25 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 37 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°