Inchiderea circuitelor materialelor in extraintreprindere, in care trebuie ca produsele sa poata fi reutilizate, respectiv revalorificate pe cat posibil, in orice etapa a ciclului de viata al produsului, precum si prelungirea duratei de utilizare a produselor in vederea diminuarii cantitatii de deseuri reprezinta actualmente domeniul prioritar de sarcini in cadrul politicii europene privind deseurile. Orientata in functie de imaginea ideala a circuitelor din natura, "gestionarea prin influenta" practicata pana acum trebuie inlocuita printr-o "gestiune in circuit".
Astfel, de-a lungul ultimilor douazeci de ani a avut loc un progres al obiectivelor politicii privind gestionarea deseurilor. Initial s-a pus numai problema protectiei impotriva pericolelor reprezentate de o indepartare necorespunzatoare a deseurilor. Mai tarziu, mai ales din cauza crizei petrolului din anul 1973, a aparut si ideea valorificarii, unde tipurile individuale de deseu pot fi utilizate, prin procese corespunzatoare de prelucrare si valorificare, ca materii prime secundare. S-au invocat mai ales motive economice, ca de exemplu substituirea materiilor prime mai scumpe prin materii secundare mai convenabile ca pret.
Obiectivele actuale de management al deseurilor au fost extinse prin introducerea conceptelor de evitare a formarii deseurilor si valorificare a acestora. Ca o prima etapa, trebuie indepartate substantele toxice in mediu si poluarile datorate lor, si apoi facilitata utilizarea rationala a resurselor naturale. Obiectivul principal l-a constituit impiedicarea formarii deseurilor, in cadrul fluxului deseurilor.
In Romania, din cauza situatiei economice, problematica deseurilor este diferita de situatia existenta in statele UE. Principalele diferente constau in faptul ca unui consum din ce in ce mai mare de bunuri, generator de deseuri, ii corespunde o infrastructura
