Sensul privirilor
Daca Institutul Goethe „exporta“ o expozitie itineranta, ea reprezinta un model de cultura germana sau un exercitiu de receptare. In Germania, tema „femininului“ a provocat discutii mai animate si mai serioase decit in restul Europei de Vest si, astfel, este oportun exportul spre Orient caci, la (multcitatele) porti ale usuratatii, firescul devine confuz de indata ce se isca o discutie lamuritoare. In Romania, putini dintre „multiplicatori“ au disciplina termenului propriu in contexte sensibile, iar colonizarea conceptelor s-a facut aici in contextul uniform al limbii de lemn comuniste. Nuantele divergente care definesc acest fel de teren vin, in buna parte, prin import si par uneori sa tina un deget ridicat – fie pe cel mic, ceea ce provoaca surisuri fara motiv superioare, fie pe cel aratator, ceea ce provoaca o antipatie spontana fata de import si de importator. Nici in Vest, „corectitudinea“ nu tine totdeauna de naturalete, dar atentia la nuante este, de la un nivel oarecare de educatie in sus, fireasca.
Chiar daca epoca feminismului radical militant s-a incheiat si disputa biseculara s-a rezolvat in acquis legislativ si relational, tema a ramas virulenta si greu de negociat discursiv dincoace de litera Constitutiilor, caci, in particular, comertul ramine de regula tacit, iar in traficul de zi cu zi e un amestec de prejudecati, interese, vectori identitari, abuzuri de putere dar si de drept etc..
Aceasta expozitie de arta fotografica are drept tinta publicul cultural si, presupunem, traditionalismul lui, care supravietuieste cu atit mai apasat cu cit ne indepartam de Viena catre Est. Faptul ca modul de a privi se schimba e ceea ce ne vizeaza, iar ceea ce il interseaza pe organizator este: cum „in centrul tuturor lucrarilor se afla insa corpul feminin si forma pe care i-o dau normele sociale si religioase“*.
