Născut în zodia Fecioarei, simt, uneori, nevoia să-mi sistematizez pînă şi furia. Am întîlnit, în cîteva decenii de viaţă, o sumedenie de ticăloşi şi ticăloase, am văzut oameni normali ticăloşindu-se subit, am avut de-a face cu diferite forme de ticăloşie. E o experienţă care merită, cred, cîteva fişe preliminare, în vederea unei analize viitoare. (Orice asemănare cu personaje reale e, se înţelege, accidentală.) De cele mai multe ori, ticăloşia e un viciu derivat. Anumite împrejurări, anumite configuraţii interioare o aduc la suprafaţă ca pe un derapaj colateral, surprinzător pentru cei din jur, dacă nu chiar pentru ticălosul însuşi. Mulţi ticăloşi nu ştiu că sînt ticăloşi, iar cînd află, nu acceptă o asemenea calificare în ruptul capului. Un caz, aş spune, "clasic" e, de pildă, cazul celui care se ticăloşeşte din slugărnicie. Dispus să execute tot ceea ce i se ordonă, fidel unui şef, unei instituţii sau unui partid, ticălosul din această specie nu dă doi bani pe discernămîntul său şi pe onoarea proprie. Încet-încet, el învaţă să ia directivele superiorilor drept convingeri personale. Murdăria nu-i face rău, cîtă vreme ea are "legitimitatea" fidelităţii. Devotat "cauzei", el pendulează fără jenă între opţiuni ireconciliabile: nu consecvenţa e problema lui, ci obedienţa fără breşă. I se ordonă să fie principial - e principial. Gesticulează isteric, ridică glasul, trînteşte uşa. I se ordonă, dimpotrivă, să fenteze discret, s-o lase moale, să adulmece dejecţia - o face surîzînd, cu conştiinţa împăcată: aşa e jocul, aşa i s-a spus. Nu poţi anticipa reacţiile unui astfel de ins. Ba te priveşte complice, ba îţi evită, abstras, căutătura. Uneori, din ce în ce mai rar, e vag stingherit de impura lui coregrafie. Dar se consolează repede. Tu ieşi, imatur, la bătaie cu criterii private, cu convingeri individuale, cu judecăţi "subiective". El însă e exponentul unui "siste