Fotografia e paşnică şi convenţională: în costum de culoare închisă şi cravată roşie, un bărbat bătrîn, de peste 60 de ani, strînge mîna unui alt bărbat şi mai bătrîn, în jur de 80 de ani, îmbrăcat într-un costum de culoare închisă, tot cu cravată roşie. Specialiştii - în politică, nu în arta fotografică - spun că este primul transfer paşnic al puterii în cei 55 de ani de cînd se află la putere Partidul Comunist Chinez. Hu Jin-tao, (cel mai tînăr), preşedintele Chinei, în acelaşi timp secretarul general al Partidului Comunist Chinez, prelua de la cel mai în vîrstă, Jiang Zemin, preşedinţia comisiei militare a partidului (de fapt, comandantul-şef al armatei), cel de-al treilea post important în ierarhia ţării. Tradiţia predării puterii în China a păstrat pentru cîţiva ani acest post în arsenalul celui care pleacă, menţinînd influenţa asupra celui care vine. Pînă să devină stăpînul complet al Chinei, Jiang Zemin a aşteptat ca Deng Xiaoping să-i predea această funcţie, iar Deng nu a avut niciodată autoritatea lui Mao, care a procedat la fel. Mecanismul dăinuie în pofida faptului că persoanele sînt din ce în ce mai puţin identificabile cu simbolul marelui cîrmaci. Ambiţiile mai reduse, profilul mai puţin accentuat al celor care ajung la conducerea celui mai mare partid comunist la putere par să indice o modificare a politicii, încercarea de a potrivi ideologia cu realitatea, de a practica un fel de conducere colectivă, acolo unde domnea bunul plac şi abuzul. Capitalismul - forţele avansate de producţie, cum sînt denumite în strădania de a nu-i şoca pe propagandiştii obişnuiţi să-l vitupereze - introdus în statutul Partidului de către Jiang Zemin a marcat accesul Chinei la comunitatea naţiunilor influente, rolul ei de actor economic important în comerţul mondial. Pare a fi o cale fără întoarcere, care pune însă probleme insolubile partidului. Nici unul dintre condu