Am fost in Tara Bascilor, locurile acelea in care Pirineii se scurg, ca un colosal fluviu de piatra veche, in Atlantic si in Mediterana. Si acolo, la granita muntoasa dintre Franta si Spania, am vazut unul dintre cele mai frumoase, dintre cele mai tulburatoare, dintre cele mai halucinante ceruri.
Exista mii de feluri de cer. Exista ceruri adanci si ceruri colturoase, ceruri nebune si ceruri inefabile, ceruri jucause si perfide, ingeresti si demoniace, ceruri amenintatoare si ceruri pline de serenitate, apartinand parca altor lumi. Am vazut nenumarate feluri de cer si, cu timpul, am descoperit ca fiecarui loc in care am fost vreodata ii corespunde, in amintirile mele, un fel anume de cer. Daca vreau sa-mi amintesc ceva despre un loc in care am fost, ma gandesc mai intai la cerul pe care l-am vazut acolo, si atunci amintirile incep sa curga suvoi. Pentru ca o lume sa existe in amintirile mele, trebuie sa existe mai intai cerul sau.
Am fost in Tara Bascilor, locurile acelea in care Pirineii se scurg, ca un colosal fluviu de piatra veche, in Atlantic si in Mediterana. Si acolo, la granita muntoasa dintre Franta si Spania, am vazut unul dintre cele mai frumoase, dintre cele mai tulburatoare, dintre cele mai halucinante ceruri. Mai intai am crezut ca e vorba despre cerul oceanului, caci din adancurile acestuia, peste valuri, la Biaritz, se napusteau asupra uscatului colosale mase de nori. In fiecare clipa, cladirile vechi si nobile ale rasfatatului Biaritz pareau in pericol, caci norii aceia alergand la inaltime joasa pareau ca vor zdrobi totul intr-un cataclism intunecat "Plajele regilor", asa cum sunt numite golfurile superbe ale Biaritz-ului, farul cocotat pe o stanca imposibila, vilele elegante ale unei nobilimi apartinand intregii Europe, cazinourile faimoase, toate acestea pareau supuse cerului aceluia teribil si greu al oceanului.
Apoi, am vazu