Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firmele romanesti s-au obisnuit sa traiasca din banii proprii

Publicat in HotNews, vineri 15 octombrie 2004 ·

Lichiditatile se pare ca nu reprezinta o problema pentru micile intreprinderi din Romania, care, comparativ cu intreprinderile mijlocii, nici nu prea investesc. In schimb, cu cat intreprinderea este mai mare si se pun in circulatie mai multi bani, absenta disponibilitatilor financiare se accentueaza.

Potrivit unui sondaj de opinie in randul intreprinderilor mici si mijlocii din Romania, realizat de Agentia Nationala pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC) printr-un program PHARE, 60% dintre microintreprinderi au declarat ca nu au avut probleme cu lichiditatile, iar o treime dintre acestea s-au confruntat cu aceasta problema uneori.

Pe de alta parte, 36,4% dintre intreprinderile mijlocii au avut probleme cu lichiditatile uneori, iar 8% dintre acestea au incontinuu aceasta problema. In cazul in care duc lipsa de lichiditati, 50% dintre micii agenti economici amana sa isi achite obligatiile financiare fata de furnizori, 24% amana plata contributiei la asigurarile sociale de stat si 11% nu isi achita la timp impozitul pe venit.

Jose Cervera-Ferri, consultant in cadrul Comisiei Europene, explica aceasta tendinta prin faptul ca „lichiditatile depind de marimea intreprinderii si de numarul de tranzactii, lucru demonstrat si de sondaj. Astfel, 30% dintre microintreprinderi nu-si propun nici un fel de investitii, 54,8% intentioneaza sa faca investitii mici si numai 15,2% se gandesc sa investeasca mai mult.

Proportiile se schimba in cazul intreprinderilor mijlocii. Peste 31% dintre managerii acestor intreprinderi si-au planificat investitii mari, 54,2% investitii mici si numai 14,7% vor ramane la acelasi nivel. In ceea ce priveste domeniile unde agentii economici intentioneaza sa faca mici investitii, ponderea variaza intre 52% pentru servicii si 73% in transporturi si comunicatii.

Investitiile mari s

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PARLAMENTARE 2024 - Alfred Simonis: Am votat pentru o echipă care are proiecte importante în viitor

News.ro acum 18 minute
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a votat la alegerile parlamentare la Şcoala Generală 30 din Timişoara. El a declarat că şi-a exprimat votul pentru cei care au proiecte importante pentru viitor, pentru o echipă care a venit c

Un al doilea polițist s-a împușcat de Ziua Națională în biroul său. Bărbatul de 50 de ani este îngrijit de medici

Ziare.com acum 22 minute
Un poliţist au fost găsit duminică, 1 decembrie împuşcat în zona capului, în sediul Poliţiei Oraşului Abrud, el primind îngrijiri medicale. ”La data de 1 decembrie 2024, în jurul orei 09.10, în timp ce se afla la sediul Poliţiei Oraşului Abrud, un p

„Eu cred că astăzi românii au de ales între stabilitate şi haos”, afirmă Marcel Ciolacu

Libertatea acum o ora
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat că a votat ca România să rămână în spaţiul Schegen, în Uniunea Europeană şi în NATO şi crede că românii au de ales între stabilitate şi haos.

Maia Sandu, mesaj de Ziua Națională a României: ”O iubim aşa cum iubeşti o soră mai mare”

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României, ea spunând că moldovenii iubesc România ca pe o soră mai mare. ”1 Decembrie este o zi plină de semnificaţie pentru toţi cei care iubesc România. Noi

Ilie Bolojan: „Am votat cu gândul la România modernă şi la România europeană”

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că a votat cu gândul la România modernă şi la România europeană, dar şi pentru familie, pentru comunitate şi pentru ţară.

Simona Halep: Suntem într-un moment important pentru ţară. Haideţi să votăm pentru România, pentru Europa, pentru noi

News.ro acum o ora
Simona Halep a transmis un mesaj, duminică, prin care îndeamnă românii să meargă la vot, ea afirmând că acesta este un moment important pentru ţară. "La mulţi ani, România! Suntem într-un moment important pentru ţară. Haideţi să votăm pentru România

Dosar penal în cazul persoanelor participante la un eveniment organizat la troiţa lui Zelea Codreanu

HotNews acum o ora
Poliţiştii din Ilfov anunță că efectuează cercetări în cazul mai multor persoane care au participat, sâmbătă, la un eveniment organizat la troiţa ridicată în memoria fostului lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, în comuna Tâncăbeşti. IPJ Ilfov in

Antony Blinken, mesaj de Ziua Naţională: „Angajamentul României pentru securitate şi democraţie în Europa este o inspiraţie pentru toate naţiunile”

News.ro acum 2 ore
Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a apreciat, în mesajul de Ziua Naţională, „angajamentul României pentru securitate şi democraţie în Europa” şi a subliniat „poziţia de lider” a României „în a ajuta cerealele ucrainene să ajungă pe pieţele

Drone ruseşti au ţintit Kievul într-un atac nocturn

Mediafax acum o ora
Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului în timpul nopţii, au declarat duminică oficialii ucraineni, scrie Reuters. Apărarea aeriană a distrus mai multe drone deasupra oraşului, potrivit administratorului militar Serhiy Popko. Nu au fost rapo

ALEGERI PARLAMENTARE 2024 - Aproape 2 milioane de persoane au votat la secţiile din ţară, la patru ore de la deschiderea urnelor. Prezenţa la nivel naţional este 11 %, mult mai mare decât în urmă cu 4 ani

News.ro acum 34 minute
Aproape 2 milioane de persoane au votat la secţiile din ţară, la patru ore de la deschiderea urnelor. Prezenţa la nivel naţional este 11 %, mult mai mare decât în urmă cu 4 ani. În ţară, au votat aproape 2 milioane de persoane: peste 1.8 pe liste pe

Vremea

București
acum

dum.

4°/6°
lun.

4°/6°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/5°
mar.

-0°/6°
mie.

0°/6°
Constanta
acum

dum.

5°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/9°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

-0°/5°
mie.

-1°/4°
Timisoara
acum

dum.

4°/9°
lun.

2°/6°
mar.

1°/7°
mie.

1°/7°