Bobi este un caine nu prea fericit. Numai ca el nu cred sa stie asta.

Stapanul lui este un om care n-a avut parte de prea multe lucruri bune in viata: de la nastere a avut un usor handicap la un picior, parintii i-au murit, serviciu nu are, casa i-a ars acum un an. Pe ruinele vechii case si-a construit un fel de coliba. Din mancarea primita mai mult de pomana, il hraneste si pe Bobi, un caine frumos, cu blana caramizie, cu pete albe. Bobi isi urmeaza stapanul peste tot; daca sta chiar si cateva ore undeva, asteapta la intrare pana ce iese si apoi merg impreuna spre casa. Acum cateva zile, stapanul s-a internat in spital. Bobi a ramas sa-i pazeasca coliba. Intr-o dimineata, cand l-a impins foamea, a venit la noi, la poarta, s-a asezat cuminte si a asteptat. Vazandu-l, am inteles ca este flamand. A primit ceva de mancare, a inhatat-o si s-a refugiat pe teritoriul lui. Nu ne-a mai deranjat pana seara, cand povestea s-a repetat. Timp de o saptamana, Bobi a respectat acest program, plecand demn cu mancarea in gura, langa casuta lui. Parca ne-ar fi spus: "Nu am incotro, de aceea vin si cersesc la voi". Cand stapanul i s-a intors, Bobi s-a multumit cu mancarea oferita de acesta. N-a mai venit la poarta noastra, dar da din coada cand trecem pe langa el. Poate ne multumeste ca l-am ajutat la nevoie.

Neti si sarpele

Intr-una din zile, stateam pe o bancuta sub vie si vorbeam cu mama despre una, despre alta. Neti, pisica noastra, se lungise langa mine si, din cand in cand, o mangaiam usor. Deodata, am simtit cum i se zbarleste parul si a sarit de sub mana mea. Curioasa, m-am uitat sa vad unde se duce. La distanta mica de noi se unduia un sarpe lung de peste un metru. Speriate, am fugit in cerdac. Sarpele s-a tarat spre gardul dinspre strada, cautand un loc pe unde sa iasa. Pisicuta il urmarea la cativa centimetri distanta. Sarpele s-a str