Stimata doamna Sanziana Pop,
dragi cititori ai revistei "Formula AS",
Dupa frumosul si patrioticul indemn "Desteapta-te, romane!", care nu a schimbat insa - in bine - viata celor mai multi dintre noi, romanul, nascut poet si cu mult umor, vazand cum merg treburile in tara, a propus varianta "Descurca-te, romane!". Cum insa in aceasta varianta s-au descurcat mai mult cei care au devenit, peste noapte, miliardari de carton, dar cu superbe vile din otel-beton si sticla si cu cele mai multe masini de lux - raportat la fostele tari comuniste - romanul educat si cinstit, constatand ca in Romania algebrica valorile s-au inversat asemenea unui sir de numere naturale inmultit cu minus unu, propune acum varianta onoarei si bunului simt: "Despaga-te, romane!". Aceasta ultima gaselnita a aparut si ca urmare a faptului ca, in prezent, tara noastra ocupa locul 95 din 104 tari in ceea ce priveste nivelul deosebit de ridicat al Spagii, primele locuri fiind ocupate de catre tarile civilizate, unde fenomenul spaga tinde catre zero. Noi intelegem prin spaga orice privilegii si venituri castigate fara munca cinstita, chiar si suplimentul de pensie pentru parlamentari sustinut, fara nici o logica, de d-l Antonie Iorgovan. Cu siguranta ca numele d-lui Iorgovan nu se va gasi niciodata printre cele ale "Romanilor de cinci stele", adica printre acei romani scoliti, inteligenti si patrioti, care nu au jucat table in Cismigiu, pentru simplul motiv ca erau mai mult decat omeneste preocupati ca tara intreaga sa prospere, nu numai cei care au painea si cutitul in mana. Acum, la noi, unii Prospera, iar altii - cei mai multi - Prost Spera. Si pentru ca a venit vorba de Romanii de cinci stele, acei romani cu care ne mandrim, pentru ca multi dintre domniile lor se afla chiar si in banca de date a Institutului Mondial Stiintific, in sensul acesta, rugam redactia revistei "Formul