GARGANTUA SI PANTAGRUEL
VIORICA ROMASCU
Gastronomia, ca si cultura Cubei, s-a format in principal din influente spaniole si africane, readaptate la conditiile lor teritoriale. Atunci nu va mira pe nici un turist care indrazneste sa calce pe aceste teritorii indepartate ca "boniato" se frige la foc mic intr-o oala de pamant, iar "catibia" si "casabe" - un fel de turta, omleta sau clatita facuta din yuca - au un gust cu un usor iz de⦠embargo metafizic! Dar cel mai important este ca ei, cubanezii, si-au asumat porumbul ca fiind alimentul de baza, pe care-l consuma in supe, tocanite si dulciuri. De la spanioli au luat supele si ghiveciurile. Insa faimoasa "paella valenciana" in Insula se gateste diferit de locul de origine, pentru ca au fost necesare oarecari adaptari la conditiile specifice Cubei. La fel, gogoasa de Pasti la cubanezi este mai dulce si mai moale, pentru ca faina de grau este inlocuita cu yuca, boniato sau dovleac. Totusi, simbolul gastronomiei cubaneze pare a fi "fasolea neagra", cu variante ca "mauri cu crestini" (fasole alba si neagra) si "congrii".
Intre 1512 si 1790 au fost adusi in Cuba circa 90.000 de sclavi africani, iar intre 1790 si 1880 traficantii introduceau ilegal inca pe atat. Acest lucru a influentat fundamental multe aspecte ale vietii, dar cel mai mult modul de preparare a alimentelor. Pentru ca sclavii lucrau in mare numar ca bucatari in case, multe feluri de mancare specific africane au fost adoptate si la mesele stapanilor. De exemplu, in Nigeria se mananca banana prajita la fel ca in Cuba. Un alt fel de tipic din bucataria afro-cubaneza este "calalu", pe care multi il cunosc drept "guiso de quimbombo" (tocana de bame), cunoscuta drept "mancarea zeilor" (Chango) si preparata astazi din sunca si orez creol.
Inca din perioada coloniala, cubanezii aveau obiceiul de a lua la micul dejun numai o