L-am adoptat cu prilejul unei escapade prin Piata Centrala a orasului. Era pe o taraba, un ghemulet de pene aurii, cu ochisorii precum doua boabe de piper.
Se catara pe gratiile coliviei tacut, inghesuit in el, ca apasat de o povara, contrastand cu fratii lui zburdalnici si galagiosi. I-am pus colivia in dreptul ferestrei si, cateva zile, am fost studiati de un perus prea timid pentru a incropi macar o tentativa de trilulire. Numai cand se dadea in leagan, in inelusul mobil, tinuta lui devenea demna de un perus maret. Ii spuneam "Bebe-neinfricatul". M-a abordat pe neasteptate, intr-o zi, cand trebaluiam pe langa el. Il pusesem pe masa din bucatarie, ascuns in spatele unui manunchi de patrunjel. Mi-a povestit atunci, timp de cateva ore, toata viata lui: un adevarat roman de aventuri, plin de suspans si semne de mirare, care izvorau in triluri limpezi, neobosite, din gusulita lui umflata. Adoptasem oare o privighetoare? Un Chopin al neamului pasaresc? Nu mi-a fost greu sa inteleg ca se plictisea. Si m-am dus din nou la piata si i-am adus-o pe Kiri, care i-a ocupat instantaneu inima. Se iubeau, se potriveau perfect: el - auriu, ea - albastra. Ea - posesiva, el, un mare romantic. Apartamentul era plin de serenadele lui tintite catre crenguta de mar, de pe care Kiri il asculta ca de la balcon. Pareau amandoi binecuvantati de soarta. Pana intr-o zi, cand un blestemat de baton cu miere a rapus-o pe dragalasa Kiri, in tipetele de durere ale lui Bit. Am ingropat-o la marginea unui crang inmiresmat, de salcioara, aproape de suratele ei libere, insemnand cu o crenguta locul intr-un impuls de rau-augur. Timpul a trecut... Speram ca Bebe-Bit, cu mintea lui de perus, va trece cu usurinta de amintirea lui Kiri. M-am inselat. Niciodata n-aveam sa-l mai regasesc pe Bit-trubadurul... Niciodata n-aveam sa-i mai aud piuitul pierit, prin care isi exprima sentimentele pentru K
