O picatura de lumina.

Eram obosita. Cu fiecare zi simteam cum energia mi se imprastie in si intre lucrurile pe care le faceam mecanic; curatenia zilnica prin casa, imbracatul copilului, gatitul, spalatul vaselor, al rufelor s.a.m.d. In acea vara insa, licarul stelelor pe bolta noptii, momentele de cufundare in mine, ragazul pe care incepusem sa mi-l acord pentru a patrunde sensul ascuns al lucrurilor si puterea minunata a liniilor trasate in varful penitei, pe coli mari si albe, care ma ajutau sa cladesc un nou Univers, o lume aparte, acestea toate ma facusera sa renasc.

Cand seara cobora printre blocuri, asezandu-se molatic deasupra liniei orizontului, simteam un usor falfait de aripi transparente si atunci, mana dreapta, cuprinsa de vraja, dadea viata unor nemaivazute vase cu flori sau peisaje necunoscute, in care liniile frematau pline de subintelesuri. Intr-una din zile, ajunsa acasa dupa orele de serviciu, dupa ce m-am descotorosit de hainele subtiri si de pantofii cu tocuri inalte, mi-am imbracat camasa de "pictor" si m-am asezat pe gresia racoroasa, printre foi si creioane imprastiate in bucataria inundata de lumina asfintitului. Brusc, o liniste mi-a cuprins sufletul si trupul, coborandu-mi sub pleoape si in buricele degetelor. Am apucat la intamplare un creion de lemn si mana a purces sa schiteze linii subtiri, firave, ca o panza de paianjen. Apoi, incetul cu incetul, s-a conturat un trup aburos, din dansul armonios al carbunelui pe hartia stralucitor de alba. O pata de lumina ma-ndemna sa scot din adancuri minunata arcuire a doua aripi ample, cu penaj strabatut de freamat. Se contura tot mai frumoasa silueta unui inger, fara chip, in nevazuta si neauzita leganare a Inaltelor sfere. Am lasat usor creionul, parca spre a nu speria dansul aripilor inlantuite care se mutasera de pe hartie deasupra crestetului, am ridicat palmele alipindu-le intr