Presedintele Frantei, Jacques Chirac, a primit un avertisment din partea membrilor propriului sau partid, Uniunea pentru o Miscare Populara (UMP), care l-au ales ca lider al formatiunii pe actualul ministru al Economiei si Finantelor, Nicolas Sarkozy, ale carui planuri de reforma contravin ideilor lui Chirac si care a dat clar de inteles ca ar dori sa candideze la prezidentialele din 2007.
Faptul ca membrii UMP resimt nevoia unei reforme a fost dovedit de rata ridicata de participare la vot (53,94 la suta, aproape dublu, comparativ cu cele 29 de procente dintre membrii inregistrati care au votat in 2002, cand la conducerea partidului a fost ales Alain Juppe).
Nicolas Sarkozy a obtinut din primul tur de scrutin peste 50 la suta din voturi, celelalte procente impartindu-se intre cei doi contracandidati ai sai, doi deputati ai UMP.
Oficial, rezultatele nu vor fi anuntate decat duminica, la Congresul anual al UMP, dar echipa lui Sarkozy a inceput deja pregatirile pentru momentul de glorie, intr-un stil care aminteste mai mult de cel al conventiilor partidelor americane.
De altfel, faptul ca este un adept al "modelului american", in timp ce presedintele Chirac si premierul Raffarin urmeaza "modelul european", este unul dintre reprosurile pe care i le fac traditionalistii francezi. Sigur de el, Sarkozy nu face nici un efort sa-i contrazica, ba dimpotriva. "Suntem impotriva culturii curentelor (din cadrul unui partid).
In schimb, Nicolas Sarkozy a declarat ca este gata sa ajute financiar cluburile care au drept obiectiv promovarea schimbului de idei", a declarat, intr-un interviu publicat ieri de "Le Figaro", deputatul Christian Estrosi, unul dintre apropiatii lui Sarkozy.
"Sarkozystul" Estrosi a mai subliniat si faptul ca, sub conducerea lui Juppe si sub influenta lui Chirac si Raffarin, UMP se transformase intr-un