1. Cred ca elitele se reconstruiesc si se „reasaza“, ca toate cele in Romania, iar acest proces nu este lipsit de complicatii. Cea mai mare este comunicarea intre elite si societate. Prin media, desigur – caci nu se mai poate fara, in lumea de azi. In ansamblu, aceasta comunicare este ineficienta. Nu pentru ca intelectualii n-ar aparea destul la televizor, la radio si in ziare, ci pentru ca „discursul“ elitelor uneori nu ajunge unde si cum trebuie, alteori este desconsiderat de publicul ceva mai larg, alteori este gresit construit. De cele mai multe ori, perturbarile apar pe „canalul de comunicare“: mass-media de la noi au deprins rapid zburdalnicia si suficienta negustoreasca („vrem tiraj!“, „vrem audienta!“) si cred ca ele inseamna totul, asa ca s-au pus pe injghebat si vindut „modele“ sociale de succes superficial – vedete, fotbalisti, smecheri cu bani etc. Dar nu se limiteaza la atit: in paralel, au indus ideea ca temele discutate de intelectuali sint niste „chestii“ numai pentru ei, plicticoase prin definitie, deci nu aduc audienta si, in definitiv, nu ne intereseaza pe „noi, ceilalti“. Socoteala cantitativa e aplicata prost: temele discutate de intelectuali pot interesa mult mai multa lume, iar meseria de jurnalist inseamna, intre altele, a gasi „ambalaje“ potrivite si pentru astfel de subiecte, a sti sa atragi un public poate mai putin numeros, dar de o calitate mai buna, a sti sa iesi din chingile audientei prin imaginatie si flexibilitate. Prejudecata ca publicul vrea doar distractie si adoarme brusc daca ii soliciti oarece efort cerebral cind se uita la televizor s-a instalat cam prea solid in mass-media de la noi.

Alteori insa chiar elitele dau dovada de inadecvare, nu stiu sa se adreseze unui public mai larg, vorbesc prea tehnic si prea solemn ori insista prea mult pe chestiuni interne, „ale breslei“. Iar cind unii intelectuali reusesc, intr-