Lupta la baioneta pentru sefia Senatului. Ieri, dupa mai bine de o ora de discutii aprige, reprezentantii Aliantei D.A. si ai PSD au blocat negocierile. Liberalii si democratii au cerut negocierea si a functiei de presedinte al Senatului, impreuna cu celelalte functii, pesedistii doreau ca presedintele sa fie ales direct prin votul plenului. Tratativele s-au reluat dupa aproximativ trei ore.
In jurul orei 12.00, pedistii Radu Berceanu si Vasile Blaga insotiti de liberalul Nicolae Vlad Popa au iesit val-vartej din sala de sedinte. Dupa ce in cursul zilei de marti ajunsesera la o intelegere cu celelalte grupuri parlamentare privind componenta Biroului Permanent, ieri si-au dat seama ca negocierile astfel cum se incheiasera nu ar fi respectat litera legii.
"Ieri s-a venit cu o formula incorecta din punct de vedere constitutional si regulamentar, folosita, din pacate, in trecut", a spus Berceanu. Totodata, acesta a explicat si motivul pentru care negocierile au intrat in impas. "Pana acum, presedintele Senatului se punea deoparte si nu intra in aceasta discutie (n.r. - negocierea structurii Biroului Permanent) si se imparteau celelalte functii.
Asta face ca grupul parlamentar care avea presedintele sa fie avantajat foarte mult, cu peste 10% fata de procentul care i l-a dat electoratul", a mai spus liderul PD. In plus, senatorul liberal Nicolae Vlad Popa a argument ca in regulamentul Senatului se spune ca "toate functiile Biroului Permanent se negociaza potrivit algoritmului.
Astfel, implicit trebuie sa se negocieze si functia de presedinte, deoarece acesta face parte din Biroul Permanent".
Potrivit algoritmului, daca se vor negocia 11 functii in loc de 10, grupul parlamentar care va pierde postul de presedinte va obtine cu doua functii de vicepresedinte sau secretari mai mult pentru fiecare sesiune, lucru care i-ar as