Subsemnatul Mîndruţă Lucian, colaborator al revistei Dilema veche, vă rog să aprobaţi redactarea unui articol elogios la adresa înţelepciunii chiar nefireşti a neamului meu. Vreau cu această ocazie tradiţională a sărbătorilor să-i mulţumesc pentru darul miraculos al locurilor comune de limbaj, comportament şi destin în care ne refugiem în fiecare an. Mai pe şleau, vă rog să-mi permiteţi să bat cîmpii fără nici un scop, într-o variantă de print a colindelor de plastic difuzate zilele acestea în magazine. Vă rog să vă daţi acordul şi bucăţica de pagină pentru un material complet lipsit de înţeles, urmări şi mai ales simţire. Vă rog să aprobaţi, cum spuneam, difuzarea unui articol de Crăciun, scris de un semi-ateu, preocupat de Nativitate ca marcă comercială şi de Iisus ca sales-person. Vă mulţumesc. Aşadar, a venit Crăciunul. Am luat globuri şi le-am pus în pom. Pomul e de plastic, cu crengi de sîrmă. De la distanţă pare OK, dar am înţeles dintr-un articol de ziar că ideea mea (şi a altor cîteva sute de mii) de a ne lua pomi artificiali a lăsat cîteva mii de comercianţi de pomi veritabili fără pîine. Bradul meu e un ticălos deci, un concurent ieftin, practic, probabil făcut în China, al bradului neaoş, românesc. Pomul meu refolosibil l-a trimis în faliment pe competitorul care - culmea - şi-a dat şi viaţa pentru a cîştiga market-share. Merită deci să te mai sacrifici pentru ceva în ţara asta, atîta vreme cît brazii care îşi varsă seva sînt ignoraţi de clienţi? Merită să-ţi mai înveţi copiii despre idealuri şi principii, cînd importatorii de falsuri îşi petrec Anul Nou în Maldive, iar comercianţii de Adevăr Vegetal (ei, da, şi brazii au adevărul lor) îşi pregătesc deja scuzele pentru familia lăsată fără sarmale, în frig? Nu, şi tocmai de aceea trecem la un alt aspect care predispune la filozofie ieftină: globurile. Trebuie să ştiţi că acum cîţiva ani am trecut p