In Postul Craciunului, au fost interzise casatoriile. Iata ca am iesit din post si multe cupluri rabdatoare si-au programat in aceasta perioada sa-si uneasca destinele. Cuplurilor care mai ezita sa faca acest pas le reamintim ce sustin specialistii: casatoria inseamna sanatate.
MAGDA MARINCOVICI
INDEMN. Un motiv foarte serios de a va pune pirostriile este ca persoanele casatorite sunt mai sanatoase, comparativ cu cele care nu si-au gasit jumatatea Potrivit unui studiu realizat de Centrul National de Statistica in domeniul Sanatatii din Statele Unite, persoanele casatorite au obiceiuri de viata mult mai sanatoase, comparativ cu celelalte persoane care sunt celibatare, divortate sau vaduve. Astfel, persoanele casatorite fumeaza mai putin sau deloc, beau cantitati reduse de alcool si sunt mult mai active din punct de vedere fizic. Dar, atentie, multi dintre barbatii casatoriti sunt supraponderali sau obezi!
Charlotte Schoenborn, statistician, impreuna cu colegii ei au intervievat 127.545 de persoane cu varsta peste 18 ani. 58,2% dintre subiecti erau casatoriti, 10,4% separati sau divortati, 19% nu au fost niciodata casatoriti si 5,7% traiau impreuna. Din analiza tuturor raspunsurilor colectate, a reiesit ca un adult din cinci fumeaza in mod curent, comparativ cu patru celibatari din zece. Din punct de vedere al starii de sanatate, persoanele casatorite se prezinta mult mai bine comparativ cu persoanele singure. Casatoritii sufera mult mai rar de dureri de cap.
AVANTAJE. De asemenea, persoanele cu acest statut sunt in numar mai mic victime ale starilor depresive si chiar cand au acest gen de suferinte reusesc sa vindece intr-un interval mai scurt, comparativ cu celelalte persoane care n-au un partener stabil.
Ciudat, dar a trai cu cineva nu aduce aceleasi beneficii in planul sanatatii ca atunci cand ai fi casatorit. Concu