Pregătesc un experiment. De fapt, am fost pe punctul să-l duc pînă la capăt la un moment dat, numai că bunul-simţ, care se manifestă uneori absolut neinspirat, m-a oprit în ultima clipă. Am pornit de la o constatare empirică, dar pe care aş generaliza-o: dacă te duci la un chioşc şi cumperi ceva de şaişpe mii, să zicem, şi-i dai vînzătoarei două bancnote de zece mii, vei primi ce ai cerut plus două bomboane în locul celor patru mii care ţi s-ar fi cuvenit. E o modă. Dacă spui că nu ai cerut bomboanele, vînzătoarea constată sec că n-are mărunt, le ia şi-ţi întoarce spatele. Dacă ceri în continuare restul, femeia concluzionează că eşti un nesimţit. Şi-ţi dă o monedă de cinci mii, împreună cu tradiţionalul: "Să-ţi stea-n gît!". De un an m-am lăsat de fumat. De un an cumpăr zilnic un pachet de gumă de şaişpe mii. După vreo şapte luni în care am aruncat (pentru că nu-s amator de dulciuri) bomboane în valoare de vreun milion, am avut o discuţie cu vînzătoarea, am acceptat că-s nesimţit pentru că cer patru mii de lei şi am schimbat toneta. Degeaba: deşi făceam un ocol considerabil pentru

a ajunge la noul chioşc, povestea s-a repetat, aceleaşi două bomboane ca rest. Apoi, idee salvatoare: ca să nu fiu iarăşi nesimţit, i-am spus noii vînzătoare că tocmai am fost diagnosticat cu diabet. Geniala găselniţă a făcut ca vreme de două luni să primesc restul cuvenit. Şi observaţia grijulie: "Da' nu vă strică la diabet faptul că sînteţi cam grăsuţ?". Adevărul e că sînt cam. Din nefericire însă, la noul chioşc pe care-l frecventez s-au adus de cîteva săptămîni celebrele bomboane fără zahăr şi fără calorii pe care o domnişoară dintr-o reclamă TV le mănîncă, apoi se umflă şi se dezumflă la fel de repede. Aşa că scuza cu diabetul s-a dus pe apa sîmbetei, în plus, noile bomboane fiind pare-se mai preţioase, primesc doar una în contul a patru mii de lei. Spuneam însă că pregătes