Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce mai inghit romanii

Publicat in Adevarul, luni 10 ianuarie 2005 ·

Linguri, cuie, pipete, freze dentare, dinti, bucati de jucarii din plastic De sapte ani de zile, dr. Mihai Alexe, medic primar pneumolog la Institutul National de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitala, aduna obiectele inghitite de romani. Deja are o colectie impresionanta, de cateva sute. Stau asezate ca la muzeu, in mici recipiente de plastic. Cand arunci o privire, esti tentat sa spui ca nu e posibil ca cineva sa le fi avut pe caile respiratorii. Si, daca treci de aceasta impresie, te intrebi cum a reusit acel cineva sa supravietuiasca. Printre sutele de recipiente cu "trofee", cel mai de pret este un peste de 10 centimetri lungime, care a fost inghitit de un baiat de 15 ani.

Povestea pestelui

"Actiunea" s-a petrecut in vara lui 2003. Adolescentul se afla la pescuit cu prietenii si, in timp ce inota, a prins un peste. Nu a vrut sa-l arunce pe mal, de frica sa nu-i fie furat. L-a bagat in gura ca sa prinda un altul mai mare. Cand a iesit la suprafata a uitat ca are pestele in gura si a tras puternic aer in piept. Pestele s-a fixat ca un dop pe trahee. Medicii s-au chinuit mai bine de trei ore sa-l salveze pe copil. "Nu am gasit in literatura de specialitate un caz cu un peste de asemenea dimensiune. Au mai existat in lume doua cazuri cu pesti mai mici, dar pacientii au murit", povesteste dr. Mihai Alexe. Si totusi, nu obiectele de mari dimensiuni sunt problema. in cazul lor, exista avantajul ca pot fi extrase cu niste pense speciale. "Corpii straini mici intra mai adanc pe caile respiratorii si nu mai avem posibilitatea sa intram cu pensa. De cateva luni, folosim o pensa speciala care actioneaza ca un navod. Ea are mai multe brate care se despart si inglobeaza corpul strain si, cand se strange, iese cu totul. Asa am reusit sa scoatem o lucrare dentara de sase dinti", mai spune dr. Alexe.

Povestea dintelui

Cam o treime dintre o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 33 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 40 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 50 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 7 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°