Arta africana - expozitie nocturna
Dresda a fost distrusa de un val de foc. 4.500 de tone de bombe de mare putere si incarcaturi incendiare au hranit o viitura aprinsa care a maturat orasul. Cel putin 35.000 de oameni au fost calcinati, fierti sau evaporati. Era marti, 13 februarie 1945. Dezastrul avea sa se incheie a doua zi, dupa calendarul catolic, Miercurea Cenusii. La inceput, locuitorii orasului, inghesuiti in pungile mari de adapost, sapate adanc sub pamant, au crezut ca bombardamentul va fi groaznic, dar acceptabil. Limitele impuse de razboiul aerian asupra Germaniei erau largi, destul de largi pentru a ingadui cateva sute, poate chiar o mie de morti pe noapte. La zece kilometri de oras, tanarul Helmut Schon, soldat de garda la o fabrica de munitii, si-a inchipuit acelasi lucru. In fond, tatal sau, batran negustor de mobile, ceasuri si tapiserii europene, s-a bizuit, pana la capat, pe umanismul inalt al vremurilor si obiectelor ce au trecut zilnic prin magazinul sau de antichitati: "Englezii nu vor ataca niciodata Dresda. Sunt un popor prea civilizat!". In seara zilei de 13 februarie, imediat dupa ora 23.00, Helmut a aflat ca nu e asa. Englezii au atacat orasul si l-au distrus din temelii. Helmut a ajuns in centrul Dresdei, curand dupa miezul noptii. Cunostea fiecare strada ca pe propriul buzunar, pentru ca era fotbalist, vedeta si speranta a fotbalului german. Campion de doua ori cu SC Dresda, Helmut urma sa incalece curand pe linia dreapta ce ducea, prin Nationala germana, spre viitor. Nimic nu ii era mai bine cunoscut decat drumul spre Stadionul Ostragehege. Nimic nu i-a fost mai strain, in noaptea de 13 spre 14 februarie 1945. Coloane negre de cadavre calcinate, in locul palatelor pe care Goethe insusi le numise odata minuni ale "Florentei Nordului". Intre ele, dupa un timp, din intamplare si prin vointa unui miracol, Helmut si-a gasit, in via