Incep colaborarea la noua serie a Observatorului cultural, intr-un moment de cumpana. Dupa ce am convenit cu doamna Musat sa incepem o colaborare, o data cu relansarea revistei la inceputul lunii martie, am gasit in presa culturala (si nu numai acolo) aluzii la controversa creata de „ruptura“ produsa intre directorul si redactorul-sef de la Observator. Apoi am citit „SOS“-ul din 22 si, in cele din urma, mi-a parvenit un e-mail al domnului Bogdan Lefter intitulat, N-am „plecat“ de la Observator cultural!. Am fost surprins de cele citite si prima mea reactie a fost sa ma intreb daca nu am facut o greseala cind am hotarit sa ma „implic“. Decizia mea era motivata de faptul ca IBL (impreuna cu un grup de redactori) parasea revista si acest act, oricare ar fi fost motivul sau, ameninta – credeam eu – existenta Observatorului.
Cauza „crizei“ imi era necunoscuta, dar, in acelasi timp, imi parea irelevanta, importanta fiind doar misiunea: „vocea speciala“ a revistei trebuia sa continue a fi auzita si, daca pot sa contribui cit de cit, cu atit mai bine! Luarile de pozitie si discutiile in jurul „situatiei“, insa, amenintau sa ma faca sa pornesc cu stingul in aceasta nobila misiune, plasindu-ma in mod automat intr-una din cele doua „tabere“.
Recitind cu atentie textele mentionate, am remarcat, totusi, cu surprindere (si cu un sentiment de usurare) ca, de fapt, toti cei implicati in discutie pareau a exprima aceeasi idee fundamentala: revista este importanta in peisajul cultural actual si deci ea trebuie sa continue pe calea pornita acum cinci ani. Domnul Bogdan Lefter face, ce-i drept, o aluzie la faptul ca, daca orientarea revistei se va schimba, vor aparea „subiecte pentru alte vorbe“. Ceea ce implicit inseamna ca nu se impotriveste in principiu ideii de a continua aparitia Observatorului ne-rebotezat. La rindul ei, doamna Musat scrie explicit ca Ob
